Rusalii 2022: Iată când pică sărbătoarea și ce semnificaţie are această zi sfântă pentru creștinii ortodocși!
Rusalii 2022: Sărbătoarea Rusaliilor în 2022 va avea loc duminică și luni, mai exact pe 12 și 13 iunie. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh are loc la 10 zile de la Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Învierea Domnului, de aceea sărbătoarea se mai numeşte şi Cincizecimea.
Rusalii 2022: Ce semnifică această zi sfântă în religia creștină?
Sărbătoarea Rusaliilor a fost preluată din mitologia romană și este considerată ca fiind ziua de naștere a Bisericii creștine. Aceasta este totodată, ziua în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinților Apostoli, moment în care acesta le-a dăruit cele necesare pentru propovăduirea Evangheliei în toate zonele lumii.
În credința populare, se mai spune că Rusaliile ar fi ființe asemănătoare ielelor, care obișnuiesc să umble din ziua de Strat de Rusalii, provocând rău oamenilor, astfel: îi pocesc, îi schimonosesc și îi înnebunesc pe cei care nu le respectă zilele.
Pentru ca gospodăria să fie ferită de de rele, dar și de invazia ielelor, în sâmbăta Rusaliilor, oamenii obișnuiesc să pună în porți, în foișoare, la intrările în casă și pe ganguri, ramuri verzi de tei.
Sâmbăta Rusaliilor reprezintă momentul în care sunt comemorate persoanele care au trecut în neființă. De Rusalii, se obișnuiește să se ofere de pomană vase de lut sau de porțelan, căni, strachini și vase de lemn împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă.
Pe ce dată se serbează Rusaliile în 2022?
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile) are loc la 10 zile de la Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Învierea Domnului, de aceea sărbătoarea se mai numeşte şi Cincizecimea.
În 2022, Rusaliile se sărbătoresc pe data de 12 și 23 iunie. De asemenea, prima și a doua zi de Rusalii, sunt considerate zile libere legale. Conform Codului Muncii, aceste zile libere de Rusalii se vor acorda întotdeauna în funcție de data în care are loc această sărbătoare.
Citeste si: Când pică Paştele în 2023?
Tradiții, obiceiuri și superstiții la români de Rusalii
La sărbătoarea Rusaliilor, creștinii merg la biserică și participă la Sfânta Liturghie, iar mai apoi iau frunze de nuc sfințite de preot și le așează acasă la icoane.
De Rusalii, gospodinele cheamă copiii și îi spală pe picioare cu săpun de casă, iar mai apoi le împarte orez cu lapte și cireșe.
În tradiția românească se crede că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular ”luat din Rusalii”.
Citeste si: Pe ce dată se sărbătoresc Sf. Constantin şi Elena 2022? Tradiţii şi obiceiuri
Se mai spune că în zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi.
De Rusalii nu se merge în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele.
În cele două zile de Rusalii nu este bine să spălăm rufe.
Tot în zilele de Rusalii nu e bine să te cerţi cu familia, cu prietenii și nici cu oameni necunoscuți, pentru că poţi fi pedepsit de zânele rele.
Citeste si: Zile libere de Rusalii 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea?
Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua de sărbătoare. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume- iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice- umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.
Se mai crede că, Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.
Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere în România. Așadar, românii se bucură de o minivacanță cu ocazia acestei sărbători.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.