Vladimir Putin ar putea încasa o lovitură dură din partea comunității internaționale. Preşedintele Consiliului European Charles Michel a declarat vineri, la New York, că Rusia ar trebui suspendată din Consiliul de Securitate al ONU.
Consiliul de Securitate este cel mai puternic organism al ONU întrucât rezoluţiile sale sunt constrângătoare pentru ţările membre.
Citeste si: Descoperire îngrozitoare într-o pădure din Ucraina
"Când un membru permanent al Consiliului de Securitate lansează un război neprovocat şi nejustificabil, un război care este condamnat de Adunarea Generală, suspendarea acelui membru din Consiliul de Securitate, în opinia mea, ar trebui să fie automată", a spus Charles Michel, referindu-se la războiul Rusiei în Ucraina.
When a permanent member of the United Nations Security Council starts an unprovoked and unjustifiable war, a war condemned by the UN General Assembly, its suspension from the Security Council should be automatic. #UNGA #UNGA77 pic.twitter.com/aJgt7DV5H1
— Charles Michel (@CharlesMichel) September 23, 2022
Citeste si: Odesa, atacată din Marea Neagră cu drone iraniene
În conformitate cu carta ONU, Consiliul de Securitate are "principala responsabilitate pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale".
"O reformă la ONU este necesară şi urgentă"
"Utilizarea dreptului la veto ar trebui să fie o excepţie dar a devenit, am văzut, regula. O reformă este necesară şi urgentă", a spus Michel, într-un discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU la New York.
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate- China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia- au drept de a-şi folosi dreptul de veto pentru a bloca adoptarea de decizii.
Zelenski, cereri repetate de excludere a Rusiei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat în mod repetat ca Rusia să-şi piardă dreptul de veto în Consiliul de Securitate în timp ce este angrenată în acest război.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri "o pedeapsă dreaptă" împotriva Rusiei, denunțând cu tărie invazia țării sale de către trupele ruse și solicitând înființarea unui tribunal special.
"O crimă a fost comisă împotriva Ucrainei și cerem o pedeapsă corectă", a declarat Zelenski într-un mesaj video adresat Adunării Generale a ONU de la New York.
El a mai spus că Rusia ar trebui să fie lipsită de dreptul de veto în Consiliul de Securitate.