Rușii au făcut masacru la Irpin. Autoritățile condamnă soldații că au împuşcat femei şi au trecut cu tancul peste ele

Rușii au făcut masacru la Irpin. Autoritățile condamnă soldații că au împuşcat femei şi au trecut cu tancul peste ele

(Sursa foto: Twitter)

Edilul oraşului Irpin, suburbie a Kievului, care a fost recent eliberat de sub ocupaţia invadatorilor ruși de către trupele ucrainene, a susținut că soldații lui Putin au ucis femeile din localitate şi au trecut apoi cu tancul peste ele, notează Nexta. Alte dovezi ale crimelor de război comise de ruşi au apărut şi în oraşul Bucea, unde cel puţin 300 de civili ucraineni au fost ucişi, iar trupurile neînsuflețite ale acestora au fost puse în gropi comune sau au fost abandonate pe străzile oraşului.

„Am vorbit cu oamenii care au ieșit din adăposturi și pot să confirm această informație sută la sută: nu doar că le-au forțat să se dezbrace ca să le percheziționeze, dar avem și dovezi că le-au torturat pe femei. Bărbații au fost separați de femei, au fost strânși ca să fie monedă de schimb pentru prizonierii de război. Asta este, o poveste foarte tristă”, a declarat primarul oraşului Irpin, Oleksandr Markușin, în urmă cu câteva zile.

Citeste si: Militarii ucraineni sunt îngroziți de ce atrocități lasă soldații lui Putin în urma lor. Trupurile a 5 femei, carbonizate, au fost găsite lângă o autostradă din Kiev

Tot în urmă cu câteva zile au fost făcute publice și primele imagini din suburbia Kievului, Irpin, orașul care a fost bombardat intes de ruși și eliberat de forțele ucrainene.

Imaginile prezentau amploarea dezastrului din orașul pustiu, în care se mai aud doar vântul și zgomotele îndepărtate ale exploziilor.

„Cele mai rele crime ale nazismului s-au întors în Europa”

În alt oraş din regiunea Kievului, Bucha, au început să apară tot mai multe dovezi ale crimelor de război comise de armata rusă: sute de civili au fost ucişi- unii executaţi cu mâinile legate la spate- şi puşi în gropi comune ori abandonaţi pe străzile oraşului.

Citeste si: Kremlinul avertizează că schema de plată în ruble s-ar putea extinde pentru toate exporturile majore ale Rusiei

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a acuzat duminică armata rusă că a comis „atrocităţi” în regiunea ucraineană Kiev şi a cerut mai multe sancţiuni împotriva Moscovei,.

„Şocat de imaginile obsedante ale atrocităţilor comise de armata rusă în regiunea eliberată a Kievului”, a fost mesajul lui Michel pe contul său de Twitter, folosind hashtag-ul #BuchaMassacre, după numele localităţii ucrainene pe care trupele Kievului au recucerit-o de la ruşi

şi unde aproape 300 de persoane au fost înhumate în gropi comune.

Citeste si: Un cunoscut regizor lituanian de filme documentare a fost ucis în Mariupol

„Regiunea Kiev. Infern de secol XXI. Cadavrele bărbaţilor şi femeilor care au fost ucişi cu mâinile legate. Cele mai rele crime ale nazismului s-au întors în Europa. A fost o faptă deliberată a Rusiei”, a scris la rândul său consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

Citeste si: Patriarhul rus Kiril le cere militarilor să apere țara care „iubește pacea”


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri