Șapte persoane au fost ucise în urma unui atac cu cuțitul. Scenele teribile s-au petrecut într-un sătuc din Wuhan

Atac cu cuțitul Wuhan

(Sursa foto: istockphoto)

Autorul atacului este căutat în continuare de autorități. Din cele șapte persoane ucise, cinci erau membri ai unei familii.

Șapte persoane și-au pierdut viața în urma unui atac cu cuțitul la Xiaosi, un sătuc din Wuhan. Atacatorul este în continuare căutat de poliția chineză.

Cinci membri ai unei familii printre cele șapte persoane decedate

Atacul a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Xiaosi, un sătuc care face parte din Wuhan (centru), oraşul în care au apărut primele cazuri de covid-19 la sfârşitul lui 2019.

Atacatorul este un bărbat în vârstă de 39 de ani, a înjunghiat mortal șapte persoane, după care a fugit, a anunţat, într-un comunicat postat pe reţeaua de socializare Weibo, poliţia locală. 

”Poliţia face totul, în prezent, pentru a-l găsi”, se arată în comunicat.

Citeste si: Român stabilit în Italia, ucis în timp ce încerca să jefuiască un magazin. Bărbatul avea 34 de ani

A fost ucis un oficial din Partidul Comunist Chinez 

Apoi bărbatul a ucis-o pe soţia acestuia, după care a atacat-o pe nora acestora şi apoi doi copii care se aflau în casă. 

În China, portul armei nu este autorizat, iar din acest motiv au loc foarte multe atacuri cu cuțitul.

Un alt atac a avut loc în februarie 2019. Atunci un bărbat a înjunghiat mortal opt persoane pentru că își suspecta soția de adulter.

În aprilie 2018, un bărbat a ucis nouă eleve în provincia Shaanxi (nord). Bărbatul a spus că a acţionat din răzbunare.

Citeste si: Atac armat într-un centru comercial din Statele Unite: Doi morţi şi patru răniţi


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri