Sărbătoare mare în Calendarul ortodox pe 7 ianuarie 2026: Tradiții de Sf. Ioan Botezătorul

Este sărbătoare mare în Calendarul ortodox pe 7 ianuarie 2026: Tradiții de Sf. Ioan Botezătorul

Pe 7 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament și cel care a pregătit calea pentru venirea lui Iisus Hristos. Această zi reprezintă un moment de aducere aminte a vieții, misiunii și sfințeniei celui numit „Îngerul Domnului”.

Cine a fost Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, într-o familie cu rădăcini preoțești.

Tatăl său, Zaharia, slujea în templu, iar mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea sa a fost vestită de îngerul Gavriil, însă Zaharia, necrezând cuvintele îngerului, a rămas mut până la punerea numelui fiului său. Numele „Ioan” are semnificația „Dumnezeu s-a milostivit”, iar forma sa românească, Ion, alături de variațiile feminine și masculine, constituie una dintre cele mai răspândite familii onomastice din România.

Ioan Botezătorul – „Îngerul Domnului”

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan „Îngerul Domnului”, pentru că avea să pregătească calea Domnului (Mal. 3, 1). Mantuitorul Însuși îl recunoaște în această calitate (Matei 11,10). Considerat „înger întrupat”, Ioan a trăit ca un ascet desăvârșit, învingând în ființa sa păcatul originar. Evanghelistul Marcu îl descrie astfel: „Și Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică” (Marcu 1,6).

Viața sa exemplară și rigorile ascetice l-au făcut vrednic să vestească lumii pe Hristos, fiind adesea reprezentat cu aripi de înger pe ușile împărătești ale altarelor ortodoxe.

Citește și: Pe ce dată pică Paștele în 2026?

Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul

Misiunea lui principală a fost pregătirea poporului Israel pentru primirea lui Mesia. Evanghelistul Luca precizează momentul începerii predicii sale: „În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu… a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3,1-2).

Ioan a trezit poporul la credința adevărată, chemând la pocăință: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3,2). El sublinia că apartenența la poporul ales nu garantează mântuirea și arăta că Dumnezeu poate ridica fii ai lui Avraam chiar și din pietre (Matei 3,9). „Botezul lui Ioan”, numit și botezul pocăinței, pregătea sufletul pentru iertarea păcatelor, arătând calea către Hristos.

Pentru a evita confuziile, Ioan clarifica: „Eu vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine … Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”

(Matei 3,11).

Moartea Sfântului Ioan Botezătorul

Din nefericire, Sfântul Ioan și-a sfârșit viața martiric. Reținut în castelul lui Irod de la Maherus, el îl mustra pe Irod pentru viața sa nelegiuită cu Irodiada, soția fratelui său. Din ură, Irodiada i-a cerut fiicei sale Salomeea să ceară capul Botezătorului drept răsplată pentru dansul său la un ospăț, iar Irod a cedat cererii.

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul

Tradiția spune că Ioan a fost îngropat în Samaria. Unele moaște au fost profanate în timpul împăratului Iulian Apostatul, iar restul au ajuns în Ierusalim și Alexandria. Capul Sfântului a fost pierdut și regăsit de trei ori, iar astăzi se află la Roma.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri