"Șarpe în avion!" Momente de panică printre pasageri unui zbor

Un șarpe a fost capturat într-un avion, nu înainte de a-i speria serios pe pasageri.

Zborul avionului a fost amânat cu două ore, până când echipele de intervenție au reușit să îndepărteze șarpele. Din fericire, reptila de mici dimensiuni nu se afla între scaunele pasagerilor, ci în cala de bagaje. 

Totuși, pasagerii s-au temut că ar putea apărea și alte târâtoare de-a lungul zborului. 

Incidentul traumatic a apărut înainte de decolarea unui avion Virgin Australia de pe aeroportul din Melbourne, cu destinația Brisbane. 

Potrivit Sky News, "pasagerul" clandestin a fost găsit în cala avionului și, cel mai probabil, a căzut din bagajul unuia dintre pasagerii zborului anterior.

Vânătorul de șerpi Mark Pelley a spus că a crezut că ar putea fi veninos când s-a apropiat de el în cala întunecată.

Anunțul privind operațiunea de salvare a șarpelui a venit în timp ce pasagerii se îmbarcau în avion, iar unii dintre ei au declarat că s-au temut să se mai urce în aeronavă.

În alte situații anterioare, pasagerii s-au speriat mult mai rău, pentru că șerpii se aflau chiar printre bagajele lor:

/www/cdn.knd.ro/media/521/2863/1769/20482370/1/avion-sarpe.jpg


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri