Starea de urgență cauzată de coronavirus a provocat, zilele trecute, un scandal fără precedent în Caraș-Severin, jandarmii fiind nevoiți să dea piept cu un bărbat nervos care, deși era singur și neînarmat, i-a umilit și i-a filmat.
Dimineața, pe când își aștepta unul dintre angajați la muncă, un patron din Caraș Severin a avut o adevărată ieșire nervoasă la adresa unor jandarmi care, conform legii, legitimau oamenii aflați pe stradă și cereau declarațiile cu privire la locul și timpul deplasării.
Citeste si: Inca un jandarm din Bucuresti, confirmat cu COVID-19
Scandalul, unul epocal pentru liniștita zonă a Banatului de munte, a trezit toată zona centrală a orașului. Nu de altceva, dar tonul folosit, precum și cuvintele, multe grele, erau greu să nu se ”facă remarcate”.
Mai mult, după ce i-a umilit pe jandarmi și, probabil, a scăpat fără amendă pentru tot ceea ce a făcut, bărbatul nervos a mai făcut o afirmație cumplită. ”Primul pistol eu mi-l cumpăr și o să fie război aici. Război, jur pe viața mea! Mă clamez când scot toată lumea în stradă. Nu mă cunoști pe mine, dar eu scot 200 de oameni la apel în stradă. Sunt deja strânși”, a mai spus bărbatul, condimentându-și descursul cu alte vorbe grele adresate jandarmilor.
Președintele Klaus Iohannis: ”Cine nu se conformează va fi amendat”
”Un aspect foarte special îl reprezintă siguranța și ordinea publică. Exact asta a fost tema discuției pe care am încheiat-o. Am discutat ce s-a făcut bun până acum și am pus un accent foarte clar și ferm pe ceea ce înseamnă impunerea legii.
România, val de dosare penale pentru nerespectarea condițiilor impuse de starea de urgență
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 260 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și au fost aplicate peste 78.000 de amenzi pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.218 de persoane. Alte 119.218 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 26.609 teste.