Apar noi case de marcat în supermarketuri și hipermarketuri, dedicate familiilor cu copii mici. Aceste case de marcat nu vor avea dulciuri și alimente nesănătoase, potrivit unei inițiative legislative intrate în dezbatere la Camera Deputaților.

Citește și: VIDEO- Mâncarea picantă: beneficii și riscuri. „Persoanele care au probleme de sănătate, mai ales cei care suferă de gastrită să evite alimentația picantă”

Proiectul de lege are drept scop crearea cadrului legal pentru existența acelor case de marcat în incinta marilor magazine din România, case de marcat fără dulciuri și alimente nesănătoase expuse.

Aceste case de marcat din supermarketuri vor fi folosite doar de către acele familii care au copii mici sau minori.

Case de marcat fără dulciuri și alimente nesănătoase

România se află pe locul al doilea în Europa la obezitate infantilă, iar procentul copiilor cu diabet de tip 2 este în creșterea alarmantă, se spune în Expunerea de motive a proiectului de lege.

"Această propunere legislativă este merită să protejeze copiii împotriva dulciurilor și a celorlalte alimente care nu sunt indicate pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor, fiind așezate pe rafturile de lângă casele de marcat evitând astfel situațiile în care copiii vor să li se cumpere astfel de produse de către părinți", arată inițiatorii proiectului legislativ.

Noi case de marcat în marile magazine

Noi case de marcat în marile magazine

[Sursa foto: Pixabay]

Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat

Proiectul de Lege pentru completarea art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă a fost adoptat de Senat în octombrie 2019, ca urmare a depășirii termenului de adoptare.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Betty Salam rupe tăcerea după ce s-a spus că și-ar fi înșelat soțul cu Iuly Neamțu! Cum comentează zvonurile despărțirii de Cătălin Vișănescu: „Da, sunt om! Și eu am probleme”- wowbiz.ro

Forma adoptată de Senat poate fi văzută aici.

Inițiativa legislativă a fost făcută de 14 deputați și senatori, de la UDMR și USR. Guvernul României, condus la acel moment de Viorica Dăncilă, a emis un punct de vedere negativ cu privire la adoptarea propunerii de lege.

Citește și: VIDEO- Roșii românești cu semințe de import. Prețuri mari pentru produse fără gust

"Nu întrevedem modalitatea concretă în care se va realiza interzicerea de la comercializare a acestor alimente la casele de marcat prioritare pentru familii și anume: cine va verifica acest aspect, în ce condiții, după ce proceduri se va realiza verificarea", au explicat experții Executivului.

Noi case de marcat în marile magazine

Noi case de marcat în marile magazine

[Sursa foto: Pixabay]

Citeste si: Ce părere are Monica Tatoiu despre femeile care își acoperă capul? „Nu are nicio treabă cu Dumnezeu. Mergeți și pupați alea, iar după aceea înjurați vecina.”- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO. Un festival din Slovacia, marcat de un incident dramatic. O furtună puternică a provocat prăbușirea unui cort peste festivalieri- radioimpuls.ro

Camera Deputaţilor este Cameră decizională pentru Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.99/2000, în sensul creării cadrului legal pentru existenţa, în incinta supermagazinelor/hipermagazinelor, a caselor de marcat prioritare pentru familii însoţite de copii minori, care să fie utilizate doar de către acestea.

Citește și: Cum cât s-a scumpit coșul de cumpărături de la hipermarket. Adevărul nespus din magazinele din România

Comisia juridică din Camera Deputaților a avizat negativ proiectul care interzice comercializarea la casele de marcat a alimentelor care nu corespund alimentaţiei sănătoase şi care nu sunt recomandate preşcolarilor, şcolarilor, copiilor şi adolescenţilor.

Proiectul de lege se află în dezbaterea plenului Camerei Deputaților. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si