Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la fasole și fructe proaspete
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august a acestui an, de la 2,8% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,45%, serviciile cu 2,97%, iar mărfurile nealimentare cu 0,75%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cele mai mari scumpiri de la începutul anului au fost înregistrate la fructele proaspete (15,7%), fasole (15,2%), citrice (13,1%), iar ieftiniri au avut loc la combustibili (9%), cartofi (7%) și ouă (4,3%).
Prețurile au explodat de la începutul anului la transportul aerian (plus 28%), în contextul pandemiei și al crizei economice, dar s-au redus la curentul electric și la gazele naturale (2-3 procente).
Citeste si: Percheziţii la clanul lui Sile Pietroi: 3 persoane, arestate
Rata inflației, scădere imperceptibilă
"Preţurile de consum în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019, au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%.
Citeste si: Pandemia face ravagii în India. Un nou record zilnic de infectări- aproape 96.000 de cazuri
Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.
Citeste si: Detalii terifiante despre ultimele momente din viața tatălui Mădălinei Manole
"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor.
Citeste si: Episcopul Huşilor, Ignatie, infectat cu coronavirus
Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.