Sfântul Andrei. Tradiții și superstiții - Ce să faci astăzi

Sfântul Andrei. Ortodocșii îl cinstesc astăzi, 30 noiembrie, pe Sfântul Andrei, cel care este considerat și ocrotitorul românilor, el fiind numit "Cel dintâi chemat", pentru că a răspuns primul chemarii lui Hristos la apostolat.

sâmbătă 30 noiembrie 2019 , 15:06

Sfântul Andrei. Tradiții și superstiții - Ce să nu faci astăzi
Sfântul Andrei. Tradiții și superstiții - Ce să nu faci astăzi
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

 

Cu o noapte înainte de Sfântul Andrei creștinii cred că apar strigoii. Aceasta fiind noaptea în care se crede că se fac farmece, că se poate afla cum va fi vremea pentru anul viitor sau în care fetele își visează ursitul.

Sfântul Andrei. Tradiții și superstiții - Ce să faci astăzi

Noaptea de Sfântul Andrei mai este considerată specială și pentru că este considerat hotarul dintre cele văzute și nevăzute.

În această zi, gospodinele atârna usturoi sau ung porțile, ușile și geamurile, dar și cotețele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea spiritelor rele în case sau gospodării.

Usturoiul poate fi folosit și pe parcursul anului pentru protejarea casei de duhuri rele. Mai mult decât atât, se spune că fetele care duc acest usturoi la biserică și îl sfinșesc și apoi țin la icoană le ajută să-și aleagă ursitul.

Tot pentru a ține duhurile rele departe de casă, oamenii pun firimituri prin curte pentru că acesta să rămână afară, pentru a nu încerca să intre în casă după hrană. Tot în noaptea de Sfântul Andrei, oamenii pun în apă crenguțe din copaci și dacă înfloresc până de Crăciun, asta înseamnă că urmează un an bogat.

Citeste si: Sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Vezi cui trebuie să-i spui „La mulți ani” astăzi

Citeste si: Sărbătoare sâmbătă. Ce sfânt apare în calendar. Mulți români îi poartă numele: La mulți ani!

Citeste si: Sărbătoare pentru creștini, duminică, 3 noiembrie. Vezi care este rugăciunea specială pentru bani și îndeplinirea tuturor dorințelor

Tot acum se pune și grâu în farfurii, tot pentru a afla cât de bun va fi anul următor.

În anumite zone se pun 12 cepe în mici vase, iar acestea reprezintă lunile anului. Acestea cepe sunt lăsate în vase până la Crăciun, când se află cum va fi vremea anul următor. Cepele stricate reprezintă lunile ploioase, cele încolțite indică lunile cu bogație.

Sfântul Andrei. Tradiții și superstiții - Ce să nu faci astăzi
Sfântul Andrei. Tradiții și superstiții - Ce să nu faci astăzi

Din bătrâni se spune că dacă în această noapte este senin și cald, iarna va fi una blândă. În schimb, ne va aștepta o iarnă cu troiene, dacă în această noapte plouă sau ninge.

Mai mult decât atât, fetele își pot vedea ursitul în oglindădacă se asază în această noapte între două oglinzi ținând o lumânare aprinsă în mână. Există zine în care, fetele merg la o fântână și aprind o lumânare de la Paști pe care o afundă cu ajutorul găleții. Atunci când apa este luminată bine, fata trebuie să zică:

"Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul in fata apei,
Ca in vis sa-l visez,
C-aievea sa-l vaz!".

În momentul în care apa este tulbure, fata își vede ursitul.

Mai există povești în care se spune că lupii pot vorbi în această noapte și că își pot roti gâtul. Ba mai mult decât atât, sunt oameni care îi pot auzi și pot afla secrete groaznice, iar pentru asta vor plăti un preț scump: vor fi atacați de aceste animale și se vor transforma în vârcolaci.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 27 ianuarie 2021. Vremea se schimba radical!... Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 27 ianuarie 2021. Vremea se schimba radical! Meteorologii au emis o atentionare Cod Galben de ninsori abundente si viscol!
demamici.ro
O fetiță de 10 a murit din cauza unei provocări de pe Tik Tok. „Jocul fularului” a... O fetiță de 10 a murit din cauza unei provocări de pe Tik Tok. „Jocul fularului” a lăsat-o fără viață sub ochii surorii mai mici | Demamici.ro
b1.ro
Un meteorit a căzut pe Pământ, fără să lovească pe cineva. Dar, la câteva zile... Un meteorit a căzut pe Pământ, fără să lovească pe cineva. Dar, la câteva zile distanţă, oamenii au început să se îmbolnăvească grav
monitorulcj.ro
ÎCCJ a decis: Deschiderea unui cont pe o rețea de socializare folosind numele altei... ÎCCJ a decis: Deschiderea unui cont pe o rețea de socializare folosind numele altei persoane este o infracțiune
infoactual.ro
Alimente pentru o siluetă de invidiat. Ce trebuie să mănânci ca să topești kilogramele... Alimente pentru o siluetă de invidiat. Ce trebuie să mănânci ca să topești kilogramele în plus
infoactual.ro
Bun venit la Washington, Champ și Major! Câinii lui Joe Biden au ajuns la Casa Albă Bun venit la Washington, Champ și Major! Câinii lui Joe Biden au ajuns la Casa Albă
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si