Șoc în lumea sportului. Campion național la K1 prins când vindea droguri

Campionul national la K1, Adrian Maxim şi încă un bărbat, au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi de trafic de droguri de risc, după ce sportivul s-a întâlnit cu un bărbat, poliţist sub acoperire, în Oradea, căruia i-a vândut un kilogram de cannabis.

Author: E. V. sâmbătă 15 decembrie 2018 , 12:40

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, Adrian Maxim şi Bogdan Alin Sălăjan au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Campion național la K1 prins când vindea droguri

Prin actul de sesizare a instanţei, procurorii au arătat că în data de 19 noiembrie 2018, în jurul orelor 14.00, în urma unor discuţii telefonice purtate în prealabil de către inculpatul Adrian Maxim cu o persoană autorizată, acesta s-a întâlnit cu inculpatul în municipiul Oradea, iar sportivul i-a vândut un kilogram substanţă vegetală (cannabis), în schimbul sumei de 4.000 euro.

Campion național la K1 prins când vindea droguri

Vânzarea a fost surprinsă în flagrant. „Ulterior, inculpatul Sălăjan Bogdan Alin a condus organele de urmărire penală pe raza localităţii Girişu de Criş, judeţul Bihor, la o locaţie de unde a predat 2 borcane din sticlă, conţinând 480 grame cannabis, despre care inculpatul a indicat şi ulterior la o altă locaţie unde a predat mai multe plante de cannabis puse la uscat pe o sfoară, materia vegetală astfel rezultată 5.757,5 gr. net”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bihor. Surse judiciare au declarat că Adrian Maxim este multiplu campion national la K1.

sursa foto: Bihoreanul 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Emily Burghelea suferă de depresie post partum. Fosta concurenta ”Bravo, ai stil!” a... Emily Burghelea suferă de depresie post partum. Fosta concurenta ”Bravo, ai stil!” a izbucnit în lacrimi: cred că am nevoie de un psiholog
spotmedia.ro
Anticorpii monoclonali ajung în România cu mare întârziere și în cantitate mică. Lista... Anticorpii monoclonali ajung în România cu mare întârziere și în cantitate mică. Lista spitalelor care au primit tratamentul
spotmedia.ro
Spania vrea să reincrimineze prostituția, după 26 de ani Spania vrea să reincrimineze prostituția, după 26 de ani
b1.ro
Dana Rogoz a avut o noapte de groază: „Acum râd, dar nu vreți să știți ce dureros a fost”” Dana Rogoz a avut o noapte de groază: „Acum râd, dar nu vreți să știți ce dureros a fost””
infoactual.ro
De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi... De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi dezvăluit vreodată
infoactual.ro
Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde
evz.ro
Anunț-bombă despre Pfizer. Informația a fost confirmată oficial. Toată lumea trebuie să... Anunț-bombă despre Pfizer. Informația a fost confirmată oficial. Toată lumea trebuie să afle
doctorulzilei.ro
Prof. Constantin Dulcan despre cum să ne ferim de coronavirus: ”Rămâne un singur lucru... Prof. Constantin Dulcan despre cum să ne ferim de coronavirus: ”Rămâne un singur lucru de făcut dincolo de mijloacele recomandate de către medici”
romaniatv.net
STARE DE URGENŢĂ până pe 15 noiembrie. Se închide TOT, inclusiv pentru vaccinaţi STARE DE URGENŢĂ până pe 15 noiembrie. Se închide TOT, inclusiv pentru vaccinaţi
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si