Miercuri, 29 aprilie 2029, au demisionat 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi. Decizia social-democraților vine la câteva zile după ce Sorin Grindeanu le-a cerut să plece din funcții.
Miercuri, Guvernul a luat hotărârea de a elibera din funcție 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi, după ce aceștia au demisionat. De asemenea, au fost numiți 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi. Deciziile premierului de a elibera din funcție secretarii de stat propuși de PSD au fost publicate în Monitorul Oficial, notează Agerpres.
„Aş vrea să vă semnalez eliberările din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi şi numiri în funcţie a 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi. E vorba, desigur, de prefecţii şi subprefecţii care au demisionat. În locul lor au fost numite alte persoane”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Lista secretarilor de stat care au cerut să fie eliberați din funcție
La cerere, au fost eliberate din funcție următoarele persoane:
- Eduard Bachide- secretar de stat și șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale
- Ioan Cristian Șologon- secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
- Cosmin-Răzvan Butuza- secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
- Laurențiu-Viorel Gîdei- secretar de stat la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
- Bogdan-Eduard Simcea- secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
- Răzvan Popescu- secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
- Corneliu Mureșan- secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului
- Damian Claudiu Constantin- secretar de stat la Ministerul Sănătății
- Gheorghița-Daniela Barbu- secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității
- Marcel-Alexandru Stoica- secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
- Silviu Nicu Macovei- secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne
- Roxana Simona Momeu- secretar de stat la Ministerul Justiției
- Adrian Pintea- secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
- Ciprian-Nicolae Văcaru- secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
- Claudiu Marinel Mureșan- președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității pentru Reformă Feroviară.
Citește și: VIDEO PSD și AUR, planuri de guvernare. Criza politică se amplifică cu șase zile până la votul decisiv
În Monitorul Oficial s-au publicat și deciziile lui Ilie Bolojan cu privire la constatarea încetării de drept a exercitării de către Mihaela-Ioana Kaitor a funcției de secretar de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului. În același timp, la cerere, s-a încetat exercitarea, cu caracter temporar, de către Mădălin-Cristian Vasilcoiu a funcției de secretar general adjunct al Ministerului Muncii.
Tot miercuri a fost publicată și numirea lui Cristian Botan în calitatea de consilier onorific al vicepremierului Oana Gheorghiu.