Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România cere eliminarea accizei la motorină
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România a solicitat Guvernului să elimine acciza la motorina utilizată în agricultură, potrivit Agerpres.
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a solicitat Guvernului, printr-o scrisoare Ministerului Energiei și Ministerului Agriculturii, să elimine acciza motorinei care se utilizează în agricultură, susținând că este o măsură necesară.
Solicitarea LAPAR a fost făcută în contextul în care, în prezent, fermierii români achită motorina la prețuri care depășesc 9,60 lei/litru, în condițiile unui consum anual estimat la peste 650 de milioane de litri la nivel național.
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România a solicitat ca Guvernul să elimine cât mai repede acciza motorinei utilizate în agricultură pentru a sprijini fermierii, precum și alte state din Uniunea Europeană au decis să o facă.
Citește și: Parlamentarii votează azi bugetul pe 2026, după numeroase tensiuni și divergențe. Ilie Bolojan: "Mi-e rușine de rușinea lor"
Scrisoarea transmisă de LAPAR Ministerului Energiei și Ministerului Agriculturii:
"Necesitatea eliminării accizei la motorina utilizată în agricultură este o măsură fiscală directă, echitabilă și compatibilă cu angajamentele europene. Agricultura românească traversează o perioadă de presiune economică accentuată, determinată de creșterea simultană a costurilor de producție și de volatilitatea piețelor.
În acest context, prețul motorinei a devenit un factor critic pentru funcționarea exploatațiilor agricole. În prezent, fermierii români achită motorina la prețuri care depășesc 9,60 lei/litru, în condițiile unui consum anual estimat la peste 650 de milioane de litri la nivel național.
LAPAR nu solicită tratamente preferențiale, ci formulează această solicitare în numele fermierilor români, ca răspuns la o disfuncționalitate fiscală care afectează direct funcționarea agriculturii. Solicităm aplicarea unor măsuri fiscale pe care alte state membre ale Uniunii Europene le-au activat deja în fața aceleiași crize, pentru a-și proteja fermierii și consumatorii.
Într-un context în care costurile cu îngrășămintele, inputurile și finanțarea au crescut semnificativ față de finalul anului 2025, această povară financiară suplimentară devine nesustenabilă pentru majoritatea exploatațiilor agricole. Eliminarea accizei la sursă reduce imediat presiunea asupra fluxului de numerar al fermelor; simplifică radical administrarea schemei.
Ea nu reprezintă un cost bugetar nou, ci o schimbare de mecanism pentru o taxă care oricum este returnată ulterior.
Menționăm că această soluție a fost susținută public atât de Ministrul Agriculturii, domnul Florin Barbu, sub forma aplicării unei accize zero direct la pompă pentru motorina utilizată în agricultură, cât și în cadrul pozițiilor exprimate de Ministerul Energiei și de prim-ministru, în contextul măsurilor analizate pentru temperarea efectelor scumpirii carburanților", se arată în scrisoarea trimisă de LAPAR.