Solstițiul de iarnă 2020: cum vor fi afectate zodiile în cea mai scurtă zi din an

Solstițiul de iarnă 2020: cum vor fi afectate zodiile în cea mai scurtă zi din an

În curând va avea loc solstițiul de iarnă, atunci când va fi și cea mai scurtă zi din an. Tot în această zi are loc un alt fenomen extrem de rar, numit „Marea conjuncție” dintre Saturn și Jupiter.

Solstițiul de iarnă are loc în data de 21 decembrie, când Polul Sud al Pământului se înclină spre soare și atinge pe cer poziția cea mai nordică. Acest eveniment coincide și cu prima zi de iarnă în emisfera nordică și prima zi de vară în cea sudică.

Când are loc solstițiul de iarnă 2020. Data exactă transmisă de astronomi

În această iarnă, solstițiul va avea loc pe data de 21 decembrie. Atunci vom avea parte de cea mai scurtă zi din an, iar schimbările vor fi majore, inclusiv pentru semnele zodiacale.

Cele mai mari planete din sistemul solar se vor afla foarte aproape aparent una de alta, atât de aproape încât vor părea un astru dublu”, conform Observatorul Astronomic București.

Deasemenea la această dată, după cum spun specialiștii, va avea loc și „Marea conjuncție” dintre

Saturn și Jupiter, un eveniment foarte rar, care va mai avea loc în 2040.

„Cele două planete aproape că nu se vor putea distinge una față de cealaltă, iar prin telescop vom putea vedea în același câmp și inelele lui Saturn și benzile de nori ale lui Jupiter, împreună cu sistemele de sateliți ai planetelor. Dacă ar fi să puteți obseva cerul doar o noapte în 2020, alegeți noaptea de 21 decembrie!” a

mai transmis Observatorul Astronomic București.

Citeste si: 21 decembrie 2020- Marea Conjuncție din astrologie: Totul se va schimba

Cum sunt afectate zodiile în ziua în care va avea loc solstițiul de iarnă?

Solstițiul de iarnă ne va afecta în mai multe moduri și inclusiv zoodiile vor trece prin schimbări din cauza acestui fenomen. Așadar, cele mai afectate semne sunt Săgetătorii, Leii și Peștii, care nu se vor simți deloc în largul lor în perioada cu pricina.

Nu au stare efectiv, nu le stă mintea la ce au de făcut, nu se pot concentra și, mai rău, nu sunt deloc atenți la ceea ce spun. Așadar, se pot isca conflicte care pot degenera ușor, dacă nu sunt oameni care să le aplaneze.

Săgetătorii se simt lăsați pe dinafară, Leii au numai nemulțumiri față de locul lor de muncă, iar Peștii trec printr-o criză de personalitate.

Citeste si: Horoscop 2021: Este anul lor! Zodiile privilegiate de astre. Vor avea un an perfect!


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri