Sorin Oprescu și-a aflat astăzi sentința în dosarul de corupție în care afost acuzat că a luat mită în septembrie 2015. Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, potrivit minutei de ședință.
UPDATE: Sorin Oprescu ar fi plecat din țară
Potrivit unor surse, Sorin Oprescu ar fi părăsit România pe 25 aprilie. Fostul primar general al Capitalei nu avea niciun fel de interdicție de circulație.
Pe site-ul Poliției Române autoritățile au anunțat oficial că Sorin Oprescu a fost dat în urmărire generală.
Curtea de Apel București a fixat pentru vineri, 13 mai, termenul pentru pronunțarea deciziei finale în dosarul în care fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost condamnat în primă instanță la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
De ce este acuzat Sorin Oprescu
Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000
Citeste si: Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Câmpulung, Argeș
Potrivit DNA, în perioada 2013- 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.
A fost condamnat la 5 ani și 4 luni în primă instanță
Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.
Citeste si: Șase persoane au fost reținute în urma unui conflict cu bâte
Ultimul termen al procesului a avut loc în octombrie 2021.
Pe 13 mai 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Citeste si: Un muncitor din Satu Mare a murit sufocat sub un mal de pământ
Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare.
Sorin Oprescu nu este de găsit
Potrivit unor surse neoficiale, după pronunțarea sentinței, fostul primar nu este acasă, iar vecinii spun că nu l-au mai văzut la locuința sa de 3 săptămâni.
Polițiștii urmează să îl caute pe Sorin Oprescu, pentru a își ispăși pedeapsa.
Citeste si: Cum se calculează media la Bacalaureat în 2022. Ai nevoie de minim 6 pentru a promova
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.