Spania închide şcolile şi universităţile din regiunea Madrid şi capitala bască, începând de miercuri
Şcolile şi universităţile din regiunea Madrid vor fi închise începând de miercuri, timp de două săptămâni, ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus, a anunţat luni ministrul Sănătăţii, pe fondul creşterii numărului de infecţii în Spania, transmite Reuters.
Potrivit presei locale, 1,2 milioane de elevi vor sta acasă.
Citeste si: Campionatul de fotbal al Italiei, suspendat oficial
Autorităţile regionale anunţaseră anterior că şcolile din Vitoria, capitala Ţării Bascilor, vor fi închise o perioadă de două săptămâni, tot ca măsură de precauţie.
Citeste si: Coronavirus. Toate persoanele care vin în Israel vor fi plasate în carantină
Potrivit datelor oficiale, în Spania au murit 28 de persoane din cauza noului virus. Numărul total al cazurilor de infectare cu coronavirus din Spania este de 1.204, cu mult sub cel din Italia.
Citeste si: Coronavirus, situația la nivel național. Care sunt zonele cele mai afectate
Premierul Pedro Sanchez a declarat luni, fără să ofere detalii, că guvernul pregăteşte planuri pentru atenuarea impactului virusului asupra economiei spaniole.