Consiliul Județean Ilfov suplimentează numărul de paturi pentru pacienții cu Covid-19.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov a anunțat că va suplimenta numărul de paturi pentru pacienții cu Covid-19.
25 de paturi vor fi folosite, pe lângă cele 15 deja existente, pentru tratarea pacienților cu forme ușoare și medii de infectare cu Coronavirus. Măsura vine în contextul în care crește alarmant numărul de cazuri în județul Ilfov.
Citeste si: Câți români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Numărul a crescut
Ce au declarat autoritățile
„Este datoria noastră, a autorităţilor, să ne asigurăm că personalul medical dispune de tot ce este necesar pentru a putea salva cât mai multe vieţi. Îl asigur pe domnul manager al Spitalului Judeţean Ilfov, Mircea Laza, de tot sprijinul meu. Şi, de asemenea, ţin să-i mulţumesc premierului Florin Cîţu pentru implicarea şi responsabilitatea de care a dat dovadă în gestionarea crizei sanitare în care ne aflăm cu toţii şi pe care sper să o depăşim cât mai curând.
Totodată, îmi exprim recunoştinţa faţă de personalul medical. Le transmit toată aprecierea mea, cu mulţumiri pentru munca grea pe care fiecare dintre ei o face cu atâta dedicaţie în fiecare zi. Îi rog pe cetăţeni să dea dovadă de responsabilitate şi să se vaccineze! În judeţul Ilfov avem, în prezent, 29 de centre de vaccinare disponibile.
La niciunul dintre aceste centre nu există liste de aşteptare. Vaccinarea nu doare, durează puţin şi, cel mai important, salvează vieţi”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma.Citeste si: VIDEO| "Suntem în mijlocul unui tsunami!" Mărturia șocantă a unui medic dintr-o secție de terapie intensivă
Consiliul Județean Ilfov a alocat mai mulți bani pentru dotarea secțiilor de Terapie Intensivă.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.