România, în stare de alertă pentru alte 30 de zile. Revenim la mască pe străzi dacă intram în valul 4 al pandemiei?

O hotărâre de guvern privind prelungirea stării de alertă a fost adoptată în şedinţa de joia trecută a Executivului.

(Sursa foto: Gov.ro)

Starea de alertă a fost prelungită, începând de luni, pe teritoriul României, pentru o perioadă de încă 30 de zile.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în şedinţa de miercurea trecută, hotărârea prin care s-a propus prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional. Situația este valabilă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 iulie, precum şi măsurile de prevenire şi control aplicate în contextul epidemiologic actual.

Citeste si: Medicul Gheorghiţă: „Estimăm că avem în spatele unui caz pozitiv, probabil de la două până la cinci persoane”

Ce modificări aduce noua stare de alertă

Principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control al răspândirii COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2 ”, au informat reprezentanții CNSU.

O hotărâre de guvern în acest sens a fost adoptată în şedinţa de joia trecută a Executivului.

No ad for you

La competiţiile sportive desfăşurate în spaţii deschise, unde va fi permisă inclusiv participarea persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 (anterior era prevăzut un interval de până la 90 de zile pentru persoanele care au trecut prin boală).

De asemenea, se menţin prevederile referitoare la participarea persoanelor vaccinate şi a celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Extinderea perioadei de la 90 la 180 de zile va fi valabilă şi pentru persoanele care participă la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale desfăşurate în aer liber (în limita a 2.500 de spectatori), precum şi la nunţi şi botezuri, în spaţii închise (cu participarea a cel mult 300 de persoane).

Citeste si: Valeriu Gheorghiţă, anunț important despre o a treia doză de vaccin: Strategia este să creştem numărul celor care se vaccinează cu o primă schemă completă

Masca ar putea redeveni obligatorie pe stradă în valul 4

Masca rămâne cea mai importantă barieră prin care ne putem proteja față de toate variantele virale de acum, a declarat, duminică, la emisiunea la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiță. El a subliniat că masca trebuie purtată în zone aglomerate unde riscul de infectare e mare.

Întrebat dacă venirea valului 4 înseamnă și că masca va redeveni obligatorie, Gheorghiță a răspuns: "Acum s-a renunțat la obligativitatea ei, dar nu înseamnă că nu trebuie să o purtăm când intrăm în zone aglomerate, unde expunerea la persoane e crescută, iar riscul de infectare e mare".

Valeriu Gheorghiță a mai spus că e greu de estimat care va fi situația în viitor. Medicul a vorbit despre situația din Israel, care impune în prezent masca sanitară în anumite condiții, în contextul creșterii numărului de infectări chiar în rândul tinerilor, care fac forme ușoare.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri