Credința și știința nu sunt rivale, ba dimpotrivă, își dau mâna adesea pentru a face miracole. Despre asta ne vorbește o lansare de carte fenomen. Colaborarea dintre Părintele Necula și profesorul Vlad Ciurea ne învață că vindecarea trupului nu se poate fără cea a sufletului. Cum a luat naștere cartea și de ce merită să o citim ne spune Alina Ilioi, reprezentantul editurii.
Simona Pătruleasa, prezentator Știrile Kanal D: „Așadar, vrem să aflăm cum a pornit această colaborare dintre părintele Necula, o figură pregnantă a bisericii, și profesorul Ciurea.”
Alina Ilioi, PR editura Bookzone: „Cei doi au foarte multe lucruri în comun, deși poate că nu ni se pare acest lucru. Ambii au copilărit în Brașov și au locuit acolo ca mai apoi să exceleze în domeniul în care profesează. De asemenea, pentru că lucrez în mod direct cu cei doi, aș putea să spun că au și caractere asemănătoare. Ambii pun mare preț pe profesionalism, dar iubesc oamenii din toată inima. Încă un lucru la care poate nu ne-am fi gândit, atât părintele Necula își începe ziua cu rugăciune, dar și profesorul Ciurea își începe operația cu rugăciune. Cum a venit această colaborare? Observând faptul că cei doi au atât de multe lucruri în comun, editura Bookzone s-a gândit să le propună acest lucru, iar cei doi au fost absolut încântați și
Simona Pătruleasa, prezentator Știrile Kanal D: „Cât a durat pentru cei doi să scrie această carte și dacă au avut ceva provocări?”
Alina Ilioi, PR editura Bookzone: „Imediat ce le-am propus acest proiect, a durat cam 6-7 luni, s-au și apucat descris. Ceea ce este excepțional la acest proiect este că niciunul nu a știut ce va scrie celălalt.
Simona Pătruleasa, prezentator Știrile Kanal D: „Cum au descoperit ceea ce a scris fiecare?”
Alina Ilioi, PR editura Bookzone: „Au primit manuscrisele, le-au citit, dar finalul l-au văzut abia după ce a ieșit cartea.”
Simona Pătruleasa, prezentator Știrile Kanal D: „Știm cu toții zicala „Crede și nu cerceta” și cumva avem impresia că marchează o prăpastie între știință și credință. Cum vede cartea această perspectivă?”
Alina Ilioi, PR editura Bookzone: „Menționează și părintele Necula că de multe ori cădem în această capcană și s-a format o iluzie în jurul a crede și nu cerceta.