Străzi deschise pietonilor în București, în ultimul weekend din septembrie 2025: spectacole, concerte și expoziții

Străzi deschise pietonilor în București, în ultimul weekend din septembrie 2025: iată ce spectacole, concerte și expoziții sunt organizate!

Bucureștiul se transformă din nou într-o scenă în aer liber la final de septembrie. În weekendul 27-28 septembrie 2025, proiectul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” readuce atmosfera de sărbătoare pe principalele artere pietonale ale Capitalei. Calea Victoriei și Strada Râmnicu Vâlcea devin spații de întâlnire, cultură și joacă, animate de spectacole, concerte, expoziții și activități pentru toate vârstele.

Calea Victoriei – artă, muzică și spectacole

De dimineață până seara, Calea Victoriei se transformă într-o promenadă culturală plină de surprize artistice.

În zona Parcului Kretzulescu, trecătorii pot urmări demonstrații de pictură în aer liber, realizate de artiști plastici.

În fața Muzeului Național de Istorie a României, publicul este invitat să participe la un flashmob muzical dedicat marelui dirijor Sergiu Celibidache și filmului „Cravata Galbenă”.

În Piața Revoluției, Circul Metropolitan București aduce mini-spectacole de acrobație pentru toate vârstele.

La Casa Filipescu-Cesianu, vizitatorii pot descoperi expoziția tematică „Bucureștiul Nocturn”, dar și expozițiile permanente „Muzeul Vârstelor” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”.

Citește și: Se schimbă ora în România! Cum trebuie să fixăm ceasurile?

Strada Râmnicu Vâlcea – cartierul devine scenă de teatru și joacă

În Sectorul 3, strada Râmnicu Vâlcea este transformată într-un spațiu prietenos dedicat comunității.

Copiii și familiile sunt așteptați la spectacole de teatru precum „Cei trei purceluși” (Teatrul Excelsior) și „Amintiri într-o valiză” (Teatrul „Ion Creangă”).

Teatrul Evreiesc de Stat aduce pe scenă reprezentația „Perle pe Caldarâm”.

Atmosfera va fi animată de artiști pe picioroange, mimi și acrobați pe monociclu.

Atelierele interactive, sesiunile de facepainting și jocurile sportive (baschet, ping-pong și jocuri gigant) completează programul.

Ziua se încheie cu concerte de muzică populară, ușoară și percuție, susținute de artiștii Școlii de Artă București.

Citește și: VIDEO Bucureștenii rămân iar fără apă caldă. 20% din blocurile din Capitală au doar apă rece

Street Delivery

În paralel, între 26 și 28 septembrie, strada Arthur Verona găzduiește o nouă ediție Street Delivery, eveniment partener „Străzi deschise – București”.

Participanții se pot bucura de:

  • ateliere de scriere creativă,
  • expoziții și tururi ghidate,
  • concerte de orgă,
  • dezbateri pe teme culturale și comunitare.

Restricții rutiere – 27-28 septembrie 2025

Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul auto va fi restricționat:

  1. Calea Victoriei – pietonală între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, în intervalul 10:00-22:00.
    Se permite traversarea la intersecțiile cu str. Știrbei Vodă, str. C.A. Rosetti, str. Dem I. Dobrescu, str. Ion Câmpineanu și bd. Regina Elisabeta.
  2. Strada Piața Amzei și Strada Christian Tell – devin pietonale între orele 10:00-22:00.
  3. Sectorul 3 – Str. Râmnicu Vâlcea – traficul rutier este restricționat de vineri, 26 septembrie, ora 22:00, până luni, 29 septembrie, ora 06:00, pe segmentul dintre Bd. Camil Ressu și Aleea Râmnicu Vâlcea.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri