SUA și Iranul au ajuns la un acord!
Donald Trump a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu Iranul, fără a da detalii despre acord. Astfel, spune el, s-a ajuns la cea mai importantă evoluţie de până acum în cadrul negocierilor dintre cele două țări, care au durat luni bune.
„Înţelegerea cu Republica Islamică Iran este acum finalizată. Felicitări tuturor!”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social.
SUA și Iran au ajuns la un acord
După acest acord, Trump a declarat că e momentul ca petrolul să curgă din nou pentru întreaga lume.
„Nave ale lumii, porniţi motoarele. Lăsaţi petrolul să curgă! Prin prezenta, autorizez pe deplin deschiderea fără restricţii a Strâmtorii Ormuz şi, simultan, autorizez ridicarea imediată a blocadei navale a Statelor Unite”, a scris Trump.
Ulterior același anunț a venit și din partea Iranului. Viceministrul de externe, Kazem Gharibabadi, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, că înţelegerea la care s-a ajuns cu Statele Unite „pune capăt imediat războiului”, susținând că Iranul a obținut „mari victorii” în acest război.
Așadar, Statele Unite şi Iranul vor organiza vineri, în Elveţia, o ceremonie oficială de semnare a noului acord de pace, la care va lua parte vicepreşedintele american JD Vance și posibil și Trump.
„Intenţionez să fiu prezent, dar este posibil ca preşedintele însuşi să fie prezent”, a declarat Vance.
Conform unor surse din interior, noul acord dintre SUA și Iran va redeschide Strâmtoarea Ormuz și va pune capăt blocadei americane asupra porturilor iraniene şi va prelungi armistiţiul.
Astfel, stramtoarea Ormuz va fi redeschisă după ce va fi semnat memorandumul şi după ce va fi efectuată deminarea.
„Odată cu deschiderea strâmtorii, în urma semnării acordului de vineri, pentru a fi dezamorsate minele, petrolul va curge din nou în ambele direcţii, spre beneficiul regiunii şi al întregii lumi. Acest acord extraordinar va aduce pace şi securitate întregii regiuni.
De menționat este și faptul că noul acord vine la puțin timp după ce Israelul a atacat suburbiile Libanului, conflict pentru care Teheranul a considerat responsabilă America, care nu are „voinţa şi capacitatea de a-şi îndeplini angajamentele” și care va primi un „răspuns puternic” din Partea Iranului.
„Atacul de azi dimineaţă asupra Beirutului nu ar fi trebuit să aibă loc, mai ales într-o zi specială, când suntem atât de aproape de un acord de pace cu Iranul”, a spus Trump, iar imediat după Israelul a declarat că nu este parte la acordul planificat între SUA şi Iran.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.