exclusiv: Sub umbrela păcii: ce înseamnă pentru România recunoașterea juridică a Crimeei ca teritoriu rusesc? Profesorul Cristian Pîrvulescu explică: "Este în interesul nostru ca Ucraina să își păstreze suveranitatea asupra teritoriilor sale"

Un acord de pace care ar recunoaște oficial Crimeea ca teritoriu rusesc și ar închide ochii la ocupația regiunilor din estul Ucrainei ar schimba complet jocul în această parte a Europei. Pentru România, o astfel de înțelegere nu ar însemna liniște, ci din contra, spun analiștii, mai multe riscuri și o poziție mult mai periculoasă în fața Rusiei.

Profesorul Cristian Pîrvulescu o oferit câteva explicații pentru stirilekanald.ro și spune clar: „Distanța este extrem de mică”. Cu alte cuvinte, România e foarte aproape de aceste zone de conflict și ar fi printre primele afectate. Acum, Rusia nu prea poate folosi Crimeea cum ar vrea, din cauza atacurilor constante ale Ucrainei. Dar dacă s-ar face pace și lumea ar recunoaște oficial Crimeea ca parte din Rusia, lucrurile s-ar putea schimba rapid în defavoarea noastră.

Marea Neagră ar deveni și mai periculoasă

Pentru România, Marea Neagră e o zonă importantă, dar și tensionată. Dacă Rusia primește undă verde pentru Crimeea, e ca și cum ar primi o platformă uriașă chiar lângă granițele noastre, de unde poate amenința mai ușor țările vecine. Și asta nu e doar o teorie, după cum dă de înțeles profesorul Cristian Pîrvulescu.

„Am văzut atacurile din Odesa din ultimele zile.

Orașul a fost vizat de la început. Nu avem niciun semn că Vladimir Putin ar renunța la pretențiile sale”
, mai spune profesorul Pîrvulescu. Dacă liderul rus vede că Occidentul cedează în fața presiunii, ar putea merge mai departe – spre alte teritorii, poate chiar mai aproape de noi.

Citește și: Donald Trump se va întâlni cu Vladimir Putin "în scurt timp"

Pentru România, un astfel de acord de pace ar fi o slăbire a securității. Am rămâne mai vulnerabili, iar influența rusă s-ar putea extinde inclusiv în Republica Moldova, unde lucrurile sunt deja fragile.

De ce e important ca Ucraina să rămână întreagă

Sub umbrela păcii: ce înseamnă pentru România recunoașterea juridică a Crimeei ca teritoriu rusesc? Profesorul Cristian Pîrvulescu explică: "Este în interesul nostru ca Ucraina să își păstreze suveranitatea asupra teritoriilor sale"

Până acum, România a susținut Ucraina, iar acest lucru a fost în interesul nostru. O Ucraină puternică și unită înseamnă un vecin stabil și o barieră în fața Rusiei.

Dacă Ucraina pierde teritorii și e nevoită să accepte condițiile impuse de Rusia, toată regiunea devine mai nesigură – iar România devine una dintre primele ținte în caz de noi conflicte.

„România ar trebui să rămână pe calea pe care a urmat-o până acum. Este în interesul nostru ca Ucraina să își păstreze suveranitatea asupra teritoriilor sale”, spune profesorul Cristian Pîrvulescu. Cu alte cuvinte, dacă vrem siguranță la noi acasă, trebuie să sprijinim o Ucraină liberă și întreagă.

Citește și: Aderarea României la spațiul Schengen a stimulat economia UE- raportul oficial al Comisiei Europene

De altfel, și Uniunea Europeană şi-a exprimat din nou sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

„Suntem alături de Ucraina, îi susţinem suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială, iar când vine vorba de Crimeea, poziţia este foarte clară: Crimeea este Ucraina”,

a subliniat purtătorul de cuvânt Guillaume Mercier în timpul conferinţei de presă zilnice a Comisiei Europene, de miercuri.

Analiștii spun că deși ideea unui acord de pace poate părea atrăgătoare, în realitate, dacă acesta recunoaște Crimeea ca fiind a Rusiei, lucrurile nu se liniștesc. Din contră, pericolele cresc pentru România. Nu putem construi pacea pe cedări forțate și pe ignorarea unor reguli clare ale lumii.


Editor web
Îți Recomandăm Și...