Stiri Actuale
O familie s-a răsturnat cu mașina într-o râpă , apoi s-a oprit într-un copac
Tragedie într-o familie din Bihor, la Stâna de Vale. Mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă după ce a derapat și a rupt un parapet de pe marginea drumului, apoi s-a oprit într-un copac. Primii sosiți la fața locului au fost salvatorii care au asigurat autovehiculul pentru a nu cădea de pe versant. Au reușit să îi scoată pe cei trei din mașină. Un elicopter SMURD a ajuns la fața locului, însă aparatul de zbor s-a întors din drum pentru că cei trei au fost scoși teferi, mașina fiind trasă de un tractor.
Tragedie într-o familie din Bihor, la Stâna de Vale. Mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă după ce a derapat și a rupt un parapet de pe marginea drumului, apoi s-a oprit într-un copac.
Primii sosiți la fața locului au fost salvatorii care au asigurat autovehiculul pentru a nu cădea de pe...