1 din 2 | După ce și-a înjunghiat mortal soțul, femeia din Vaslui a încercat să șteargă urmele crimei
2 din 2 | Casa în care s-a produs crima. Femeia a recunoscut că şi-a înjunghiat soţul şi că a spălat cuţitul de sânge, în speranţa că va scăpa nepedepsită.
Crimă în județul Vaslui. O femeie de 21 de ani din localitatea Trohan, comuna Gârceni, județul Vaslui, a fost ridicată de polițiști în noaptea de marți spre miercuri și reținută pentru 24 de ore sub acuzația de omor.
Tânăra este suspectă de crimă după ce, pe fondul unui conflict spontan cu soțul ei, un bărbat de 28 de ani, ar fi pus mâna pe un cuțit și l-ar fi înjunghiat, informează presa locală.
În primă instanță, tânăra le-a declarat polițiştilor că soţul ei s-ar fi rănit singur, dar probele au indicat cu totul altceva.
Cum s-a a ajuns la crimă de la o simplă ceartă
În cele din urmă, la audieri, femeia a recunoscut că şi-a înjunghiat soţul şi că a spălat cuţitul de sânge, în speranţa că va scăpa nepedepsită.
Potrivit unor surse judiciare citate de Adevarul, bărbatul i-ar fi reproşat soției că copilul cel mic este murdar şi a încercat să o lovească. Tânăra a luat un cuţit şi l-a înjunghiat.
Soțul înjunghiat, resuscitat de medici fără succes
Echipajul SMURD chemat la faţa locului a găsit victima inconştientă şi după 90 de minute, timp în care medicii au încercat să o readucă la viaţă, s-a declarat decesul.
Poliţiştii vasluieni au reţinut-o miercuri, 25 mai, pe femeia de 21 de ani, din comuna Gârceni, sub acuzaţia de omor.
Ancheta în acest caz a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.