Țara care îi obligă pe nevaccinați să își plătească singuri spitalizarea COVID-19

O țară din Asia de Sud-Est a anunțat, marți, o măsură radicală în contextul în care sistemul medical se confruntă cu o presiune fără precedent din cauza creşterii numărului de infectări.

Singapore nu va mai plăti cheltuielile de spitalizare ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au refuzat să se vaccineze, au anunţat marţi autorităţile din statul asiatic. Singapore se confruntă cu cel mai grav val de infectări de la începutul pandemiei, înregistrând zilnic între 2.000-3.000 de cazuri noi şi un număr de câteva decese în fiecare zi. 

Citeste si: Epidemiologul Octavian Jurma, avertisment după deschiderea școlilor: "E o iluzie că valul 4 a trecut"

Singapore a reuşit să controleze răspândirea noului coronavirus la începutul pandemiei prin măsuri foarte stricte, însă numărul infectărilor a crescut foarte mult în perioada recentă din cauza variantei Delta şi a unei noi politici guvernamentale de coabitare cu noul coronavirus.

Cei mai mulți pacienții în stare gravă, nevaccinați

"Persoanele care nu sunt vaccinate reprezintă o majoritate consecventă în rândul pacienţilor care necesită îngrijiri intensive şi contribuie într-o manieră disproporţionată la presiunea care apasă pe infrastructurile noastre sanitare", au declarat oficialii din Ministerul Sănătăţii din Singapore, conform Agerpres.

Guvernul local a asigurat până acum plata cheltuielilor medicale pentru cetăţenii din Singapore şi pentru unii dintre rezidenţii infectaţi cu noul coronavirus, cu excepţia persoanelor testate pozitiv imediat după ce au revenit în ţară după o călătorie în străinătate.

Citeste si: Cum se simțea Petrică Mîțu Stoian înainte să moară? Ce a făcut artistul în ultimele ore de viață

Însă din 8 decembrie, autorităţile centrale vor începe să emită facturi pe numele pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care au refuzat să se vaccineze.

Începând din 8 decembrie 2021, autorităţile din Singaporevor începe să emită facturi pe numele pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care au refuzat să se vaccineze.

(sursa foto: Facebook)

Disciplină exemplară în Singapore: 85 din populație, vaccinată

Cheltuielile de spitalizare ale persoanelor care nu au putut să fie vaccinate din motive medicale şi cele ale copiilor cu vârste mai mici de 12 ani vor fi în continuare achitate de statul asiatic.

Singapore înregistrează una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume împotriva COVID-19, după ce 85% din totalul celor 5,5 milioane de locuitori s-au vaccinat deja cu schemă completă.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...