Tatăl care a dispărut cu trei copii mici în urmă cu 4 ani, împușcat mortal de poliție. Ce au pățit cei mici

Destin tragic pentru tatăl care dispăruse în sălbăticie în 2021 împreună cu cei trei copii ai săi, în vârstă astăzi de 9, 10 și 12 ani.

Bărbatul din Noua Zeelandă, dispărut în urmă cu patru ani cu cei trei copii mici ai săi, a fost împușcat mortal de poliție, luni, 8 septembrie, după ce a jefuit un magazin de aprovizionare agricolă, transmite The Guardian.

Tom Phillips era considerat fugar după ce plecase în sălbăticie împreună cu copiii săi, acum în vârstă de 9, 10 și 12 ani, la sfârșitul anului 2021.

Cazul a devenit de notorietate din cauza capacității fugarului de a evita arestarea timp de patru ani.

Doi copii sunt de negăsit

Poliția din Noua Zeelandă a transmis că doar unul dintre copii a fost recuperat, în timp ce alți doi sunt în continuare de negăsit. Ei depindeau de tatăl fugar pentru a supraviețui.

Un ofițer de poliție a fost împușcat și rănit grav în încercarea de a-l aresta pe Tom Phillips, a declarat comisarul adjunct interimar al poliției din Noua Zeelandă, Jill Rogers, într-o conferință de presă.

Tatăl nu avea custodia copiilor și a ales să-i răpească

Misterul de lungă durată legat de locul în care se afla Tom Phillips și copiii săi a determinat multiple căutări, oferte de recompense și solicitări de informații din partea poliției.

De-a lungul a patru ani, Tom Phillips a reușit să se ascundă în sălbăticie cu cei mici, evitând să fie detectat de oameni sau de autorități.

Totul a început chiar înainte de Crăciunul din 2021, când Phillips a fugit în sălbăticia Waikato cu copiii săi, Ember, acum în vârstă de 9 ani, Maverick, 10 ani, și Jayda, 12 ani, în urma unei dispute cu mama lor.

Tom Phillips nu avea custodia legală a copiilor săi. Bărbatul provenea dintr-o familie de fermieri din Marokopa- o mică așezare de coastă cu mai puțin de 100 de oameni, care a devenit implicată de povestea lui Phillips. 

Vasta regiune Waikato, unde se presupune că se ascundea tatăl fugar, este alcătuită dintr-o zonă lungă de coastă, de teren împădurit și terenuri agricole, rețele de peșteri calcaroase la nord și o serie de mici orașe rurale și așezări.

Povestea tragică se apropie de sfârșit prin împușcarea bărbatului. Acum s-a intrat într-o operațiune contracronometru pentru salvarea celor mici.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri