Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat luni seara, la un post TV, că a demarat discuţiile pentru introducerea unei taxe auto, menite să scadă nivelul de poluare.
Ministrul Mediului intenționează să discute introducerea unei noi taxe auto cu Comisia Europeană pentru a analiza toate exemplele pozitive din Uniunea Europeană, astfel încât "să nu mai ajungem în situaţia de a avea o taxă ilegală".
" Dacă astăzi eu v-aş spune că introduc o anumită taxă, aş face greşeala pe care au făcut-o ceilalţi minştri, care au introdus o taxă, s-a pierdut la Curtea Europeană de Justiţie şi s-au dat banii înapoi. Dacă va exista o taxă pe mediu, naţională sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic şi să aibă efecte suficiente", a explicat Tanczos Barna la Antena3.
Citeste si: Anunț important: Cei care vor arunca ilegal deșeuri vor fi amendați și li se vor confisca mașinile
România, în grupul mic al țărilor UE fără taxă auto
Ministrul Mediului a mai spus că au existat mai multe încercări de a fi introdusă o astfel de taxă auto, sub diferite nume- taxă auto, taxă de poluare, însă au eşuat toate, din cauza neregulilor juridice. Barna a dat exemplul defunctei taxe de primă înmatriculare care a fost declarată ilegală, iar statul român a fost obligat să returneze banii oamenilor.
Citeste si: Cod Rutier 2021. Șoferii vor fi obligați să urmeze cursuri de conducere defensivă
" Dacă va exista o nouă taxă, va fi implementată în felul următor. Va fi discutată cu Comisia Europeană şi vom strânge toate know-how-urile (informaţiile) şi toate exemplele pozitive din Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai ajungem în situaţia de a avea o taxă ilegală.
În România nu există în acest moment nicio taxă de poluare pentru emisiile de dioxid de carbon. dar "vom demara discuţii inclusiv cu producătorii auto, inclusiv cu comercianţii auto, pentru că nu putem să bulversăm piaţa, dar România trebuie să decida, DA sau NU", a mai spus ministrul Mediului.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.