Teatrul Excelsior la un pas sa stabileasca trei recorduri mondiale cu spectacolul Vlaicu Voda

700 de oameni, un sat medieval construit in marime naturala, care are chiar si o biserica reprodusa intocmai, pictata chiar si la interior, ogradena rotativa de 314 m², cu o capacitate de 400 de locuri.

Radu Constantin, joi 23 august 2018 , 15:37

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

O adevarata desfasurare de forte pentru productia Vlaicu Voda, pusa in scena de Teatrul Excelsior, in Piata Constitutiei. Daca intial si-au propus sa intre in Cartea Recordurilor cu cea mai mare gradena rotativa,acum Teatrul Excelsior e posibil sa mai stabileasca doua recorduri, pentru primul sat medieval construit in centrul unei capitale, dar si pentru cea mai mare gradena rotativa asezata in amfiteatru. Cu alte cuvinte, Teatrul Excelsior e la un pas sa obtina trei titluri in celebrul Guinness Book.

Desi programul initial era ca piesa sa se joace in perioada 22-26 august incepand cu ora 21, actorii de la Excelsior au facut un gest demn de admiratie. Au mai dat o reprezentatie in seara de 21 august pentru batranii din camine, persoane cu dizabilitati si nevazatori. "Am gandit ca daca suntem pregatiti sa jucam, sa facem o bucurie. Gradena are o rampa pe care pot urca persoanele cu dizabilitati, pentru nevazatori ne-am gandit sa avem casti in care un povestitor le descrie satul si atmosfera lui, fiecare colt in parte in detaliu, apoi le descrie actiunile pe care actorii le fac pana dau replica, astfel si ei se pot bucura de acest spectacol. Bucuria lor a fost si bucuria noastra", a declarat Adrian Gazdaru, directorul Teatrului Excelsior.

Celelalte seri de reprezentatie sunt deschise publicului larg. "Ne-am bucurat sa o avem spectator pe Maia Morgenstern, care a auzit de spectacol si si-a dorit sa il vada, este onorant pentru noi ca a venit, le-am avut si pe Adriana Trandafir si Nuami Dinescu, alte doua actrite de valoare ale scenei romanesti, am avut oameni de cultura, oameni din media, am avut public strain (si pentru ei exista casti in care piesa este tradusa). Cred eu ca piesa noastra istorica a atins o coarda sensibila in inimile tuturor, noi am gandit-o ca pe o productie care sa faca cinste Romaniei, care sa scoata la rampa artisti talentati din toate domeniile, avem coruri, dansatori, calareti, actori de valoare in spectacol. Si suntem fericiti pentru ca primim zilnic 400 de aprecieri de la spectatori si jucam cu tribuna plina".

Publicul a avut ocazia sa descopere cum se traia in tara noastra in secolul al XIV-lea, in vremea lui Vlaicu Voda (Vladislav I), domn al Tarii Românesti intre 1364 si cca. 1377. Lumea satului medieval si-a deschis portile in plin centru al Capitalei, iar publicul e invitat sa ii descopere muzica, dansurile, savuroasele mâncaruri si licori traditionale, precum si activitatile mestesugaresti stravechi – toate, intr-o adevarata lectie de istorie interactiva. Aceasta calatorie senzoriala in timpuri indepartate va prefata spectacolul Vlaicu Voda, care va incepe la ora 21:00.

"Au fost antrenati cam 700 de oameni in acest spectacol. Dar am crezut si cred foarte mult in tineri si in capacitatea lor de a face spectacole  de o asemenea anvergura. Le multumesc foarte mult tuturor pentru ca au marsat la ideea mea, pentru ca, recunosc, a fost nebunia mea sa fac acest spectacol. Si atunci am gândit aceasta rotativa, unica in Europa, cu o suprafata de 314 m², plus ca nu s-a mai facut nicaieri in lume gradena rotativa, ci doar scena rotativa", a mai declarat Adrian Gazdaru.

Satul medieval construit in marime naturala evoca, in cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum sase veacuri. Noua case, opt turnuri de aparare, patru ateliere de mestesugari, un han si o biserica (interpretare dupa biserica Sân Nicoara, Curtea de Arges), sute de costume si masti populare, zeci de muzicieni (instrumentisti, cor si ansamblu arhaic), alaturi de sateni, strajeri, calareti, mestesugari (olari, pielari, sculptori in lemn si tesatoare) vor reconstitui, exact ca odinioara, atmosfera tipic medievala. Publicul de astazi va avea astfel sansa unica de a patrunde dincolo de povestea desprinsa din paginile istoriei si de a-i intelege sensurile profunde.

 

Te-ar putea interesa si