Moderna pregăteşte lansarea oficială a posibilului său vaccin pentru Covid-19, primind deja 1,1 milioane de dolari de la guverne care aşteaptă medicamentul care ar putea salva vieţi, potrivit raportului financiar trimestrial publicat joi de compania americană de biotehnologie, transmite Reuters.

Compania din Cambridge, Massachusetts, a anunţat că discută cu iniţiativa COVAX, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, o propunere de preţuri pe mai multe nivele pentru vaccinul potenţia l, care în prezent poartă denumirea de mRNA-1273.

Moderna a încheiat deja acorduri pentru livrări în America de Nord, Orientul Mijlociu şi alte regiuni ale lumii.

”Pregătim activ lansarea mRNA-1273 şi am semnat un număr de acorduri de livrare cu guverne din jurul lumii. Moderna respectă cele mai înalte standarde referitoare la calitatea datelor şi cercetarea ştiinţifică riguroasă, în timp ce continuă să lucreze cu autorităţile de reglementare pentru a avansa mRNA-1273”, a afirmat directorul general al Moderna, Stephane Bancel, într-un comunicat de presă.

Moderna, aflată în fruntea cursei pentru dezvoltarea unui vaccin pentru Covid-19, a anunţat săptămâna trecută că a finalizat înrolarea a 30.000 de participanţi într-un studiu clinic de fază finală.

Săptămâna trecută, pese 25.650 de participanţi primiseră a doua doză a vaccinului companiei, care se administrează în două doze. Potrivit Moderna, 37% dintre participanţi sunt din comunităţi diverse şi 42% au un risc ridicat să facă o formă gravă de Covid-19.

Citeste si: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei- catena.ro

Citeste si: Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?- wowbiz.ro

Citeste si: Graniţă ÎNCHISĂ! Avertismentul transmis de MAE pentru români

Citeste si: Graniţă ÎNCHISĂ! Avertismentul transmis de MAE pentru români

O proporţie de 53% dintre participanţi sunt bărbaţi şi 47% femei, iar marea majoritate au vârste de peste 25 de ani. Doar 5% fiind din grupa 18-24 de ani.

Vaccinul Moderna, care este dezvoltat cu ajutorul Institutului Naţional pentru Sănătate, conţine material genetic numit mesager ARN sau ARNm, pe care oamenii de ştiinţă speră că determină sistemul imunitar să combată virusul.

Citeste si: Cronologia tragediei Colectiv. Ce s-a întâmplat în urmă cu 5 ani

32 şi 37 de dolari pentru o doză de vaccin

În luna august, Moderna a anunţat că percepe între 32 şi 37 de dolari pentru o doză de vaccin pentru unii clienţi, în cadrul unei politici de preţuri mici, în timpul pandemiei. Compania a mai informat că este negociază acorduri mai largi, în cadrul cărora preţurule vor fi mai mici.

Citeste si: Gagea, deranjat de gestul pe care l-a făcut Alexandra atunci când l-a luat pe Bogdan de mână. „Ai impresia că Bogdan nu are șanse în fața nimănui?”- kfetele.ro

Citeste si: Atacat de rechin. Un actor celebru din "Piraţii din Caraibe" a murit la 49 de ani. Și-a găsit sfârșitul în timp ce făcea surfing- radioimpuls.ro

Moderna a arătat joi că vaccinul trebuie păstrat la minus 4 grade Fahrenheit (-20 grade Celsius), pentru a avea o valabilitate de şase luni.

Prin comparaţie, vaccinul Pfizer necesită o temperatură de depozitare de minus 94 grade Fahrenheit (-70 grade Celsius).

Vaccinul Moderna poate fi, de asemenea, refrigerat la aproximativ 36 de grade Fahrenheit (2,2 grade Celsius) timp de până la şapte zile. Trebuie administrat în decurs de 12 ore după decongelare.

Separat, compania a raportat o pierdere de 233,6 milioane dolari, sau 59 de cenţi pe acţiune, în trimestrul al treilea, mai mare decât pierderea de 43 de cenţi pe acţiune pe care o aşteptau analiştii intervievaţi de firma Refinitiv. Compania a obţinut venituri de 157,9 milioane de dolari, peste nivelul anticipat de Wall Street, de 77,5 milioane de dolari.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si