Tradiții pentru Săptămâna Patimilor din Maramureș: Este perioada în care pregătește sufletul și trupul pentru bucuria Învierii

Vă prezentăm o serie de tradiții pentru Săptămâna Patimilor din Maramureș: Este perioada în care pregătește sufletul și trupul pentru bucuria Învierii

Săptămâna Patimilor, cunoscută în Maramureș și sub numele de Săptămâna Neagră, reprezintă cea mai încărcată spiritual și mai profund respectată perioadă a Postului Mare. Este săptămâna care pregătește sufletul și trupul pentru bucuria Învierii, prin curățenie, post, rugăciune, tristețe și nădejde. În Maramureș, aceste zile sunt marcate de obiceiuri și ritualuri care păstrează viu spiritul tradițional și profund religios al locului.

Curățenie trupească și sufletească

Încă din prima zi a Săptămânii Mari, fiecare om este cuprins de o grabă tăcută și solemnă. Gospodăriile sunt scuturate din temelii: se mătura curtea, se văruiesc pereții, se spală geamurile, perdelele, covoarele, se face ordine în șuri și în grajduri. Bărbații muncesc la câmp până cel târziu joi, apoi se alătură femeilor pentru a finaliza treburile gospodărești.

Dar curățenia nu e doar exterioară. Postul se înăsprește – cei mai evlavioși țin post negru, în credința că vor fi feriți de boli și necazuri.

E vremea în care se iartă greșelile, se împacă dușmăniile și se înalță rugăciuni tăcute în fiecare colț de sat.

Întreaga săptămână e învăluită într-o atmosferă de reculegere. Luni și marți se citesc ultimele învățături ale Mântuitorului, iar Miercurea Mare este ziua contrastelor sufletești – exemplul desfrânatei pocăite și trădarea lui Iuda. De atunci, miercurea a rămas zi de post de-a lungul întregului an.

Citește și: Biserica de lemn din Maramureș care uimește prin frumusețea sa: Este construcție "magnifică" pentru epoca sa

În Maramureș, în această săptămână oamenii poartă haine cernite, iar casele se îmbracă în stergare alb-negru sau albastru închis. Tristețea e vizibilă peste tot: în haine, în tonul vocilor, în lucrurile care încetează – muzica, munca, veselia.

Joia Mare

Joia Mare este una dintre cele mai încărcate zile ale săptămânii. Oamenii se spovedesc și se împărtășesc, iar la Denia din seară se merge în tăcere, în haine tradiționale de doliu, cusute cu negru pe alb.

Tot acum se vopsesc ouăle roșii – simbol al sângelui lui Hristos – iar femeile se pregătesc pentru coacerea cozonacilor și a păștii. Nu se dă prescura acasă, ci se oprește pentru a se face păști, care se vor împărți în noaptea Învierii.

Focurile rituale aprinse în curți sunt menite să călăuzească sufletele morților care, conform credinței populare, se întorc în această zi în casele lor. Se aprinde câte un foc pentru fiecare mort din familie, pentru a-i lumina și a-i încălzi.

Citește și: Unde să nu te cazezi dacă mergi în vacanță în Maramureș

Vinerea Mare

Vinerea Mare este cea mai tăcută zi din an. Nu se trag clopotele, nu se lucrează nimic, iar credincioșii țin post negru. Este ziua în care se slujește Prohodul Domnului, un moment cutremurător în care biserica devine simbolic mormântul lui Hristos. Se cântă tânguirea, iar credincioșii trec pe sub Sfântul Aer – o pânză ce simbolizează trupul mort al Mântuitorului.

Sâmbăta Mare

În această zi se coc pasca, cozonacii și se pregătesc bucatele de Paști.

Se sacrifică mielul, se face drobul, friptura și ciorba. Femeile își pregătesc hainele pentru Înviere – măcar o ie nouă cusută noaptea – iar bărbații își cumpără pălării noi.

Totul este așezat, curat, gata de marea sărbătoare. La miezul nopții, în tăcere, sătenii pornesc spre biserică, unde iau lumină și duc apoi lumina și rugăciunea la cimitir, pentru cei adormiți.

Bucuria Paștelui

În dimineața Paștelui, copiii pornesc din poartă-n poartă să vestească Învierea și primesc ouă roșii și bănuți. Este important ca un băiat să intre primul în casă – semn de belșug. Masa de Paști e liniștită, fără muzică. Abia a doua și a treia zi de sărbătoare se organizează hora satului – higheghe – cu lăutari și voie bună.

Rugă pentru ploaie

După Paști, dacă vremea e secetoasă, se ține Ruga pentru ploaie. Șapte feciori adună spice și scot cea mai veche cruce din cimitir, pe care o duc pe Valea Chijicului. O pun pe apă, preotul citește rugăciunea, iar oamenii aruncă flori și spice, cerând ploaie și binecuvântare pentru holde.