Taximetriștii continuă protestele, iar astăzi au blocat Centrul Capitalei. Aceștia își revendică drepturile și amenință că intră în greva foamei.
O nouă zi, un nou protest în Capitală. Taximetriștii amenință că intră în greva foamei dacă își vor primi drepturile. Aceștia se consideră nedreptățiți și aplică măsuri.
Astăzi, traficul din centrul Capitalei a fost blocat de sute de mașini de taxi.
"Mulți au început să plângă de durere", a fost mărturia unui taximetrist cu privire la colegii lui, care suferă din cauza nedreptății, potrivit digi24.ro.
Protestul taximetriștilor a blocat centrul Capitalei
Taximetriștii își cer drepturile și promit că nu se vor opri până nu le primesc. Protestul șoferilor de taxi a început luni, iar Guvernul le-a promis că, în timp de o lună, va analiza situația cu care se confruntă, apoi va reveni cu decizia.
"Am fost la Guvern dimineață, la ora 9:00. Am cerut să se dea o ordonanţă de urgenţă pentru a modifica OG 49/2019, de 9 luni de zile, din 20 iunie 2023.
Șoferii nu au fost mulțumiți, iar astăzi au protestat din nou.
Centrul Capitalei, în zona Piața Victoriei-Piața Constituției, a fost blocat de sute de mașini. Polițiștii rutieri au fost nevoiți să dirijeze traficul.
"Având în vedere deplasarea participanților la adunarea publică desfășurată în Piața Constituției către Piața Victoriei, pentru prevenirea producerii unor ambuteiaje și asigurarea fluenței și siguranței traficului rutier, Brigada Rutieră intervine în dinamică pe arterele de circulație unde situația o impune. De asemenea au fost aplicate restricții de circulație în Piața Victoriei dinspre str. Buzești. În acest context, recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri", se arată în comunicatul transmis de Poliția Rutieră.
Potrivit informațiilor transmise de digi24.ro, taximetriștii au solicitat emiterea de urgență a unei ordonanțe care să reglementeze activitățile de transport alternativ.
"Toţi cei din piaţă, în momentul acesta mai sunt o mare parte dintre ei în Piaţa Constituţiei, o altă parte au blocat Piaţa Victoriei, vor intra în greva foamei.