Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană a fost lovită de un cal cu copita în cap

Industria curselor de cai este în doliu după ce o fostă campioană a fost lovită mortal cu copita de un cal pe care îl îngrijea.

Australianca Peta Tait, în vârstă de 43 de ani, a murit marți dimineață într-un accident neobișnuit la grajdurile de cai. Fosta sportivă a fost lovită cu copita în cap de unul dintre cai și nu a mai putut fi salvată de paramedici.

Tragedia a avut loc în ziua unei competiții hipice la Centrul de Antrenament Cranbourne din sud-estul orașului Melbourne. 

Peta Tait, a fost un jocheu de elită în tinerețe, câștigând mai multe curse de cai, iar după ce s-a retras din activitate a continuat să lucreze ca îngrijitoare de cai pentru echipa Busuttin Racing.  

Potrivit Daily Mail, fostul jochei Peta Tait nu a putut fi salvată de paramedici după ce a fost lovită în cap de un cal în jurul orei 7:30 dimineața, în timp ce se afla în grajdurile antrenorilor Trent Busuttin și Natalie Young.

Într-un comunicat emis miercuri de echipa sportivă, femeia în vârstă de 43 de ani a fost amintită ca o „persoană incredibilă” dispărută prea repede. "Cu o tristețe imensă, Busuttin Racing confirmă trecerea în neființă a mult iubitei membre a echipei, Peta Tait, în urma unui accident tragic petrecut ieri dimineață la grajdul nostru din Cranbourne”, se arată în comunicat.

„În acest moment, gândurile noastre sunt alături de cei mai dragi Petei, de familia ei apropiată și de numeroșii ei prieteni, atât din interiorul, cât și din afara industriei curselor de cai, precum și de echipa ei de colegi cu care a menținut relații personale și profesionale puternice.”

Într-un dintre imaginile publicate pe rețelele sociale, Peta Tait este fotografiată după ce a călărit calul câștigător într-o cursă din 2019 la Cranbourne, Victoria, exact același loc unde și-a găsit sfârșitul marți dimineață. 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri