Fostul șef de stat va beneficia până la urmă de o locuință de protocol în Capitală. Decizia ar urma să fie luată în cadrul ședinței de Guvern de joi.
Fostul șef de stat din perioada 2004-2014 a solicitat o vilă de protocol. Solicitarea lui Traian Băsescu vine în contextul în care a câștigat pe 1 iulie, la Curtea Constituțională, o contestație față de hotărârea prin care a rămas fără drepturile de fost președinte, după ce a fost dovedit colaborator al Securității.
Cu ce locuință de protocol ar urma să se aleagă fostul președinte
Curtea Constituțională a decis că legea în cauză este neconstituțională. Prin urmare, fostul șef de stat ar urma să primesc o locuință în București, însă nu ar fi vorba despre o vilă, ci despre un apartament într-un bloc, potrivit unor surse guvernamentale. Decizia cu privire la noua locuință de protocol a fostului șef de stat ar urma să fie luată joi, în cadrul ședinței de guvern.
Băsescu nu o să locuiască în vila care a fost inițial repartizată de RAAPPS, cea din strada Emile Zola nr. 2, unde în trecut a fost și sediul PRM.
Traian Băsescu a mai solicitat și ca Nicușor Dan să îi înapoieze indemnizația de fost șef de stat pentru ultimii 3 ani.
Reamintim că Traian Băsescu a pierdut drepturile care se cuvin foștilor șefi de stat în urma decizie Curții Supreme.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv în martie 2022 că Băsescu a colaborat cu Securitatea înainte de Revoluție.Potrivit legii votate în Parlament în anul 2021, Traian Băsescu a pierdut casa de protocol din cartierul Primăverii; paza, protecția și folosirea gratuită a unui autoturism, care erau asigurate de SPP; dar și indemnizația lunară de 11 148 de lei.