Transport gratuit cu avionul, pentru romanii din diaspora care vor sa vina acasa de Centenarul Marii Uniri – proiect PNL-

Transport gratuit cu avionul si cu trenul, pentru cei care lucreaza in diaspora sau in alt oras decat cel de domiciliu, in perioada 26 noiembrie si 9 decembrie 2018. Mai multi liberali au depus in Parlament un proiect de lege pentru sustinerea reintregirii familiei de romani cu ocazia Centenarului Marii Uniri, care prevede ca Guvernul va oferi calatorii gratuite pentru toti romanii aflati departe de tara sau de familii si care vor sa fie alaturi de cei dragi in acea perioada.

A.S., miercuri 17 mai 2017 , 11:42

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

”Sarbatoarea Centenarului Marii Uniri trebuie sa fie o mare bucurie pentru toti romanii care merita sa traiasca aceasta sarbatoare acasa, alaturi de familie si prieteni. Impreuna cu alti 25 de deputati liberali, am depus un proiect de lege pentru sustinerea reintregirii familiei de romani cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Nu trebuie sa uitam ca circa 4 milioane de romani muncesc departe de tara, adesea despartiti de familie, pe care reusesc sa o vada de maxim doua ori pe an”, a anuntat deputatul PNL Florin Roman.

Deputatul PNL a declarat pentru Libertatea ca ideea initiativei legislative a aparut in urma discutiilor pe care le-a avut cu romani din diaspora, aflati la munca peste hotare, care i-au transmis ca doresc sa revina in tara, pentru a sarbatori 100 de ani de la Marea Unire.

”Prin adoptarea acestei masuri, statul roman ar putea demonstra ca este aproape de cetatenii sai, indiferent unde se afla acestia si ca poate sa-i aduca acasa pentru a sarbatori impreuna un moment important pentru noi toti, Centenarul Marii Uniri”, spun initiatorii proiectului de lege.
 

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si