Tratament revoluţionar pentru tratarea cancerului. Cazul unei fete bolnave de leucemie
Cancerul, una dintre cele mai grele boli și totodată incurabile în cele mai multe cazuri, pare a se trata. Medicii britanici anunţă că un tratament nou, revoluţionar, a reuşit să învingă o formă agresivă de leucemie, cel mai frecvent cancer la copii, după ce primul pacient care l-a primit a intrat în remisie, transmite BBC.
Noul tratament este pe bază de celule imunitare modificate genetic și pare că funcționează.
Alyssa s-a vindecat de leucemie
Tratamentul a dat roade în cazul Alyssei, o fetiţă de 13 ani, care a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică T în 2021. Cancerul de sânge nu a răspuns la tratamentele convenţionale, nici la chimioterapie sau la transplantul de măduvă osoasă.
Astfel, ea a intrat într-un studiu clinic la Spitalul de pediatrie Great Ormond Street (GOSH) din Londra pentru un nou tratament ce utilizează celule imunitare modificate genetic de la un voluntar sănătos.
Citește și: O mamă și-a omorât bebelușul din cauză că l-a legănat prea tare
Ea a intrat în remisie pentru 28 de zile, ceea ce i-a permis să primească un al doilea transplant de măduvă osoasă pentru a-şi reface sistemul imunitar.
" Fără acest tratament experimental, singura opţiune a lui Alyssa ar fi fost îngrijirea paliativă", a declarat spitalul, potrivit unui comunicat.
În ce constă noul tratament
Leucemia acută limfoblastică afectează celulele sistemului imunitar, limfocitele B şi T, care luptă şi protejează împotriva virusurilor.
Tratamentul constă în transformarea chimică a unor mesaje din codul ADN, ALyssa fiind primul pacient cunoscut care a primit celule T modificate.
„ Aceasta este o demonstraţie excelentă a modului în care, cu ajutorul echipelor de experţi şi al infrastructurii, putem combina tehnologiile de ultimă oră din laborator cu rezultate reale în spital pentru beneficiul pacienţilor”,
a declarat Waseem Qasim, imunolog consultant şi profesor la GOSH.Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”