Trei cluburi din Iași și unul din București au fost închise, în urma unor controale neanunțate. A fost constatată depășirea numărului de persoane prevăzut în autorizațiile emise de IGSU
Au fost efectuate controale neanunțate în mai multe cluburi, discoteci și săli de evenimente. În urma acestora, trei cluburi din Iași și unul din București au fost închise.
IGSU a realizat mai multe controale în cluburi, discoteci și săli de evenimente care în general reunesc un număr mare de persoane.
În urma controalelor, patru agenți economici au fost amendați, iar activitatea lor a fost oprită.
Citește și: Garda de Mediu trage un semnal de alarmă! Unii români riscă amenzi de până la 10.000 de lei
Raed Arafat, despre controalele realizate de IGSU
Reprezentanţii IGSU au făcut, în ultimele două zile, controale neanunţate în Bucureşti şi în judeţele Cluj şi Iaşi.
„Am solicitat colegilor din cadrul IGSU să organizeze ample acţiuni de verificare în ce priveşte zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente. Am urmărit două aspecte principale, fără să ne limităm la ele, primul fiind excederea numărului persoane aflate în interior comparativ cu numărul permis în documentele amplasamentului, al doilea fiind accesibilitatea neîngrădită la ieşirile de urgenţă”,
Acesta a adăugat că „prevenirea rămâne cea mai bună soluţie şi cea mai puţin costisitoare când vine vorba despre situaţiile de urgenţă”, el subliniind că aceasta poate reduce riscurile şi expunerea oamenilor la pericol.
Au fost închise 4 cluburi, în urma controalelor
„Au fost controlate 40 de obiective. În urma acţiunii, la patru dintre aceste obiective, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu prin depăşirea numărului de utilizatori a fost aplicată amendă în valoare de 100.000 de lei ca sancţiune principală şi sancţiunea complementară de oprire a funcţionării pentru o perioadă de 60 de zile, sancţiune prevăzută de Legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor”,
a declarat generalul de brigadă Benone Duduc, adjunct al inspectorului general al IGSU.Benone Duduc a precizat că cele 4 cluburi (trei în Iași și unul în București) au fost închise deoarece au fost constatate probleme cu privire la numărul de persoane primite în interior, dar și cu privire la asigurarea căilor de evacuare în caz de urgență.
Un al cincilea club cu suprafaţă mai mică de 200 de metri pătraţi a primit amendă de 50.000
Un alt club din Capitală a fost amendat cu 30.000
Citește și: VIDEO| Comerț cu porci "la negru", în plină pestă porcină