Trei surori minore au fost abandonate de părinți. Nici rudele nu le-au vrut: „Nu-şi mai doresc să-şi asume creşterea acestor copii”

Trei surori minore au fost abandonate de părinți. Nici rudele nu le-au vrut: „Nu-şi mai doresc să-şi asume creşterea acestor copii”

Situație șocantă la Roman, unde o pereche de gemene și sora lor au fost părăsite de părinți și rude.

Gemenele de un an și sora lor de doi ani au ajuns în grija statului, după ce chiar părinții i-au predat la sediul Direcției de Asistență Socială.

Mama și tatăl au decis că nu mai pot și nu mai vor să aibă grijă de cei trei minori, așa că i-au abandonat. Mai groaznic de atât este faptul că, deși spitalul a făcut sesizări, statul abia acum s-a sesizat, căci, inițial, al patrulea copil al cuplului care a murit în iulie la doar două luni, cu sindromul copilului zgâlţâit, în spital, s-a stabilit o vizită în casa familiei abia

la finalul lunii august.

Citește și: Doi părinți și-au lăsat bebelușul de șase luni și copiii de 1 an și 4 ani singuri la hotel, pentru a merge la petreceri. Cel mai mic, depistat pozitiv la droguri

Nimeni nu mai vrea să știe de ele

După ce părinții au spus clar că vor să renunțe la cei mici, statul a pornit o anchetă, care a scos la iveală condițiile de groază în care erau crescuți cei mici: murdari, neschimbați și înfometați.

No ad for you

"Acolo era mama concubinului cu încă nişte fraţi ai concubinului care erau cu copilul, dar într adevăr, copiii erau într- o formă de abandon din punct de vedere al grijilor. Erau cu hăinuţele neschimbate de zile întregi, cu pampers, la fel şi lucrătorii noştri au solicitat alte hăinuţe, să îi schimbe, ca să poată să îi preia pe copii", a declarat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

În aceste condiții, asistenții sociali le-au oferit ajutor părinților și au încercat să îi facă să nu renunțe la cei mici, dar în zadar: indiferent de ajutorul primit, nu mai vor să aibă grijă de cele trei surori.

"Cei doi parteneri s-au prezentat la Direcţia de Asistenţă Socială Roman, ar fi declarat că nu-şi mai doresc să-şi asume creşterea acestor copii.

Colegii de la Roman au încercat să-i consilieze, să identifice alte soluţii, rude care să-şi asume îngrijirea copiilor. Nu s-a reuşit şi atunci ne-au anunţat pe noi", a declarat Magda Vasilache, purtător de cuvânt DGASPC Neamț, conform observatornews.ro.

Astfel că s-a ajuns în punctul în care autoritățile, înainte de a lăsa copiii în grija statului, să caute o rudă care să vrea să îi aibă în grijă. Însă, demersurile au fost zadarnice și în acest sens.

Citește și: Doi copii de 4 și 5 ani, abandonați de părinți într-o pădure

"Noi nu deţinem informaţii despre ce s-a întâmplat cu alt copil. Noi am luat 3 copii în acea zi evaluarea a fost făcuta doar pentru 3 copii. Această familie nu se află în atenţia Directiei de Asistenţă Socială a Municipiului Roman întrucât nu am primit nicio sesizare oficială nu s-a ştiut că ei locuiesc pe raza Municipiului Roman. Domiciliul în fapt nu coincide cu domiciliul legal. Nu am primit nicio sesizare, nu am avut cunoştinţă de acest caz până nu s-a prezentat mama împreună cu partenerul şi au cerut sprijinul nostru", a declarat O tilia Puşcaşu, asistentă socială.

De cealaltă părinții celor trei sunt acum anchetați, dar continuă să își păstreze decizia de a nu-și lua copiii acasă. Astfel că s-a ajuns în punctul în care cele trei minore au fost plasate în grija unui asistent maternal din Centrul de Primire în Regim de Urgență din Roman.

"Asistentii maternali au anunţat că azi vor merge cu copiii la medicul de familie, iar în perioada următoare îi vor prezenta la medicii specialişti pentru evaluari medicale complexe", a declarat Magda Vasilache, purtător de cuvânt DGASPC Neamț.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri
Parteneri