Ultimele trei victime de la Ferma Dacilor, tatăl și cei doi fii pe care a încercat să îi salveze, conduse pe ultimul drum. Înmormântarea a fost amânată de două ori până acum

Ultimele trei victime în urma tragediei de la Ferma Dacilor, din a doua zi de Crăciun, sunt conduse pe ultimul drum.

La aproape o lună de la incendiul de la Ferma Dacilor, în care opt persoane și-au pierdut viața, după ce au ars de vii, ultimele trei victime sunt conduse pe ultimul drum.

Care este motivul pentru care înmormântarea nu a avut loc până în prezent?

Înmormântarea nu a avut loc până în prezent, fiind amânată de două ori până acum, deoarece autoritățile au avut nevoie de mai mult timp pentru a stabili identitatea celei de a opta victime.

Mai exact, este vorba despre Lucian Ene, apropiat al lui Cornel Dinicu, proprietarul Fermei Dacilor, și fiii lui, un băiat de 16, respectiv 11 ani. 

Citește și: Indiciile care ar putea schimba întreaga anchetă de la Ferma Dacilor. Dovezile care arată că focul a fost pus intenționat de o „mână criminală”

Cei doi copii erau fotbaliști

Pentru a-i conduce pe ultimul drum, mai mulți colegi și coechipieri au venit îmbrăcați cu hainele pe care le poartă la meciuri, potrivit Antena3.ro. De asemenea, aceștia au adus și o coroană de flori.

Citește și: Cine este funcţionara care a dat avizele pentru extinderea Fermei Dacilor? Femeia a fost arestată preventiv

La înmormântare au venit foarte multe persoane: rude, prieteni, pentru a fi alături de mama băieților care și-au pierdut viața și de fratele geamăn care își înmormântează cei doi frați și tatăl. Acesta a încercat să îi salveze pe cei doi băieți din flăcări.

Aceștia vor fi înmormântați împreună la Cimitirul Popești Leordeni.

"Au venit colegii de la echipă și am venit să susținem și părinții.

A fost colegul nostru. Pe cel mic l-am văzut ultima dată la antrenament. Niște copii foarte buni, nu avem cuvinte, suntem toți dărâmați", a spus un apropiat al familiei, potrivit Antena3.ro

Eveniment tragic la Ferma Dacilor, în a doua zi de Crăciun

Evenimentul tragic a avut loc în a doua zi de Crăciun. O pensiune din Gura Vadului, ,,Ferma Dacilor'', s-a făcut scrum marți dimineața, 26 decembrie.

Opt persoane au decedat în urma tragediei.

În momentul în care a izbucnit incendiul, în pensiune erau 26 de persoane, care participau la o petrecere. 18 dintre acestea au reușit să se evacueze în timp util. Se pare că aceasta nu avea autorizație de incendiu.


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri