Nemulțumitului i se ia darul! Aceasta este situația prin care trece un proaspăt absolvent de clasa a 12-a după ce nu s-a mulțumit cu media 9,91 obținută la examenul de bacalaureat. Tânărul din Cluj a ajuns să regrete după ce a depus contestații la două dintre materii.
Elevul în cauză a reușit performanța de a avea o lucrare perfectă la Matematică, acolo unde a obținut nota 10, doar că, la Limba și Literatura Română s-a apropiat de nota maximă, obținând nota 9,95.
Din dorința de a avea o medie cât mai mare, elevul din Cluj s-a hotărât să depună contestație, doar că a ajuns să regrete. După recorectarea lucrării, absolventul a primit o notă mai mică, adică 9,60.
Băiatul a ajuns să regrete amarnic depunerea contestațiilor
Mai mult, tânărul a trăit aceleași emoții și la examenul de Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, acolo unde inițial a obținut nota 9,80, iar în urma contestației a ajuns să aibă nota 9,70.
Citește și: Rezultate finale BAC 2023. Rata de promovare în creștere, după soluționarea contestațiilor!
Prin urmare, media de 9,91 pe care absolventul de clasa a 12-a o obținuse în primă fază a scăzut la 9,76 în urma contestațiilor. De asemenea, din primul elev de la BAC din Colegiul Național "Mihai Viteazu" Turda, tânărul a ajuns să se claseze pe locul al treilea.
Potrivit jurnaliștilor de la Știri de Cluj, județul are o singură medie de 10 la Bac, în urma recorectării lucrărilor după contestații.
Citește și: BAC 2023 sesiunea din august/ sesiunea de toamnă. Când încep probele?
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.