Un agent de pază a fost bătut cu sălbăticie, iar victima a ajuns la spital

Un agent de pază a fost bătut cu sălbăticie, iar victima a ajuns la spital

(Sursa foto: PixaBay)

Un tânăr din Botoșani, angajat ca agent la o firmă de pază și protecție, a fost bătut cu sălbăticie în timpul serviciului.

 

Un agent de pază a fost transportat la spital, după ce a fost bătut chiar în timpul serviciului. Incidentul a avut loc în această seară, în incinta unei agenții de pariuri din centrul municipiului Botoșani. El a încercat să oprească șase scandalagii, moment în care aceștia l-au atacat, iar tânărul a apăsat butonul de panică.

Citește și: VIDEO- Un deputat român este acuzat că și-ar fi agresat soția. Femeia a refuzat să meargă la spital

„De la locul solicitării a fost preluat un pacient care prezenta multiple traumatisme în regiunea cranio-facială şi a coloanei cervicale. A fost stabilizat şi transportat la Urgențe pentru mai multe investigaţii. Din fericire victima nu şi-a pierdut cunoştinţa”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

Citește și: Încăierare în județul Vaslui: cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Încăierare în județul Vaslui: cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 37 de ani au fost reţinuţi după ce au agresat cinci persoane. Victimele au avut nevoie de şapte zile de îngrijiri medicale.

Citește și: VIDEO- Plan malefic pus la cale de un bărbat pentru a-și omorî fosta soție

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bârlădeni au stabilit că, în noaptea de 25/26  decembrie 2022, la ora 02.00, în zona străzii Căpitan Grigore Ignat, bărbaţii bănuiţi de comiterea infracţiunilor cercetate, pe fondul unui conflict spontan, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, ar fi agresat cinci persoane vătămate (trei bărbaţi şi două femei), cu vârste între 23 şi 41 de ani, din aceeaşi localitate.

Citește și:  Un adolescent a fost reținut după ce a încercat să dea foc unei benzinării

Ulterior, aceştia ar fi pătruns, fără drept, într-o locuinţă din zona producerii agresiunii iniţiale pentru a agresa persoanele vătămate. Urmare a agresiunilor, persoanele vătămate au suferit leziuni corporale ce vor necesita 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform rapoartelor de expertiză medicală provizorii emise de către medicii legişti”, a

anunţat  IPJ Vaslui  . 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri