Un bărbat a făcut prăpăd într-un sat din Covasna. A intrat cu toporul în magazin, după care a spart geamurile primăriei și a distrus o mașină de poliție
A fost scandal mare în comuna Dobârlău din Covasna, unde un individ a provocat panică printre localnici.
Incidentul a avut loc miercuri, 22 aprilie 2026, în comuna Dobârlău din Covasna, unde un bărbat a intrat cu toporul într-un magazin dn localitate și a spart mai multe produse.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 5 Întorsura Buzăului au intervenit miercuri dimineaţă la un incident semnalat prin apel la 112, în comuna Dobârlău, privind o persoană care manifesta un comportament violent.
Bărbatul a atacat sediul primăriei după ce a intrat cu toporul în magazinul din comună
După ce a plecat din magazin, individul și-a îndreptat furia spre sediul Primăriei, unde a spart mai multe geamuri. Ulterior, fiind încă violent, bărbatul a avariat și o autospecială de poliție.
„La sosirea echipajului de poliţie, bărbatul a continuat să manifeste comportamentul violent, provocând distrugeri şi autospecialei de poliţie. În urma intervenţiei prompte, poliţiştii au reuşit imobilizarea şi încătuşarea persoanei, aceasta fiind condusă la sediu pentru continuarea cercetărilor, sub coordonarea procurorului din cadrul unităţii de parchet competente”, au mai precizat poliţiştii.
Oamenii legii fac verificări la fața locului și încearcă să afle se s-a întâmplat și de ce era furios bărbatul.