Un bărbat a fost împușcat mortal de polițiștii din Madrid după ce acesta a încercat să-i atace cu un cuțit
Un individ care a încercat să atace câțiva ofițeri de poliție cu un cuțit a fost împușcat mortal de către aceștia. Incidentul s-a petrecut vineri, la periferia orașului Madrid, potrivit autorităților.
Scenele tragice au avut loc în apropierea unui centru medical din cartierul Villaverde, situat la periferia orașului spaniol Madrid. Mai mulți martori au observat un bărbat suspect și au semnalat poliția în acest sens. În momentu în care a sosit echipajul, bărbatul a încercat să îi atace cu un cuţit pe ofițeri.
Citeste si: Tragedie în Neamț. Un tată și-a înjunghiat fiicele gemene de trei luni
Bărbatul se comporta bizar înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului
Inițial, oamenii legii au tras câteva focuri de avertisment. Având în vedere că bărbatul continua să se apropie periculos, aceștia l-au împuşcat. Unul dintre agenții de poliţie implicați a suferit câteva răni uşoare în urma atacului.
Atacatorul, un bărbat în vârstă de 35 de ani de origine africană, a murit pe loc.
Anchetatorii spanioli încearcă să stabilească circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul şi care a fost motivul comportamentului agresorului.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.