Un bărbat a fost înjunghiat de 12 ori când mergea la muncă, în Craiova
Un bărbat, angajat ca fochist la Colegiul Național Pedagogic "Ştefan Velovan" din Craiova, a fost înjunghiat de 12 ori pe stradă, în timp ce mergea spre serviciu.
Pe data de 8 ianuarie, un angajat al Colegiului Național Pedagogic "Ştefan Velovan" din Craiova a fost înjunghiat în timp ce mergea spre muncă. Atacul a avut loc pe stradă, iar victima a fost înjunghiată de 12 ori cu un cuțit.
Un bărbat a fost înjunghiat de 12 ori când mergea la muncă, în Craiova
Potrivit primelor informații, agresorul s-a apropiat de victimă când aceasta se îndrepta spre Colegiul Național Pedagogic "Ştefan Velovan" din Craiova, unde este angajat. Bărbatul, îmbrăcat în haine închise la culoare și având fața acoperită cu o cagulă, s-a năpustit asupra victimei cu un cuțit și a înjunghiat-o de 12 ori, în mai multe zone ale corpului, după care a fugit de la locul faptei.
Rănit și prăbușit la pământ, angajatul a reușit să sune la 112. Echipajele care au ajuns la fața locului l-au transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Autoritățile au deschis o anchetă in rem în acest caz. Potrivit news.ro, autoritățile iau în calcul mai mulți suspecți.
Citește și: Tavan prăbușit peste elevi, în sala de clasă, la Botoșani. Liceul abia a fost renovat
"Din probatoriul administrat a reieşit că în data de 08.01.2026, în jurul orei 05:30, persoana vătămată se deplasa pe strada Doljului din Craiova către locul de muncă şi, în apropierea intersecţiei cu strada Amaradia, ar fi fost atacată din spate de o persoană necunoscută, care ar fi purtat haine de culoare închisă şi ar fi avut capul acoperit cu o cagulă. În timpul atacului, persoana vătămată ar fi fost lovită de douăsprezece ori cu un obiect tăietor în mai multe zone ale corpului.