Moarte șocantă pentru un bărbat de 36 de ani, care și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău, în timp ce încerca să curețe o fântână adâncă de 10 metri. După el a intrat un bărbat, acesta fiind transportat de urgență la spital.
Potrivit ISU Argeş, pompierii au fost chemaţi să intervină în cazul a două persoane rămase blocate într-o fântână, în comuna Vlădeşti.
Un bărbat a murit, iar celălalt a fost transportat la spital
Băratul de 62 de ani a fost scos din fântână de pompieri cu ajutorul unei chingi, acesta fiind conștient. Din păcate, celălalt bărbat a fost declarat decedat.
Fântâna are o adâncime de aproximativ 10 metri, iar apa avea aproximativ jumătate de metru.
„ Din primele verificări, s-a stabilit că cei doi bărbaţi executau lucrări de igienizare a unei fântâni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, şi, după ce bărbatului de 36 de ani, care a pătruns în fântână, la o adâncime de aproximativ 10 m, i s-a făcut rău, cel de-al doilea bărbat, de
Citeste si: Pericol major pe DN 1A. Accident cu un TIR care transporta 6 tone de substanţe periculoase
În urma intervenţiei echipajelor specializate, primul a fost extras bărbatul de 61 de ani, care a fost transportat la spital, conştient. Cel de-al doilea bărbat, a fost adus la suprafaţă ulterior şi, din păcate, a fost declarat decedat ”, a transmis, la rândul său. Poliţia Judeţeană Argeş.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”