Un bărbat din Mioveni, plecat la cules de ciuperci, a dat nas în nas cu un urs.
Văzut cu ursul în față, omul a reușit să își păstreze calmul și s-a întors din drum. La fel a procedat și animalul. Apariția ursului în pădurea din Mioveni este neașteptată, asta pentru că urșii stau în pădurile de la munte.
Citeste si: Un urs a fost surprins la ștrand, în Toplița
Incidentul s-a întâmplat ziua la amiaza mare, iar bărbatul era împreună cu fratele ei la cules de ciuperci.
„Ne-am speriat unul de altul, el a stat liniștit, noi ne-am văzut de drum, distanța între noi foarte mică, 10-12 metri și l-am văzut din întâmplare, ca să zic așa, pentru că am auzit un zgomot de frunze și imediat m-am uitat în partea dreaptă și am dat cu ochii de el.”, spune Grigore Haiducu.
Un urs a fost surprins la ștrand, în Toplița
Un mesaj RO-Alert a fost emis în cursul zilei de vineri,15 iulie, în Toplița, din cauza unui urs. Animalul sălbatic a fost surprins în Toplița, județul Harghita, lângă un ștrand.
"A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Toplița, în incinta ștrandului Banffy", anunță ISU Harghita.
Jandarmeria a anunțat că la ștrand se afla, de fapt, un pui de urs, iar cei care se aflau la fața locului au alertat la timp autoritățile.
Citeste si: Autoritățile din Bușteni vor să îndepărteze urșii cu ajutorul ultrasunetelor
Autoritățile vor să alunge urșii cu ultrasunetele
Autorităţile din staţiunea Buşteni vor încerca să îndepărteze urşii din zona intravilană folosind raze laser şi ultrasunete, primele astfel de dispozitive urmând să fie montate în oraş spre finalul lunii iulie.
Una dintre zonele din Bușteni cu cele mai multe evenimente de acest gen este cea a cimitirului.
În Buşteni va fi pus în aplicare un program pilot de îndepărtare a urşilor cu ajutorul unui sistem bazat pe raze laser şi ultrasunete.munte
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.