Un cameraman de la Fox News a fost ucis în Ucraina

Un cameraman de la Fox News a fost ucis în Ucraina

(Sursa foto: Fox News)

Un cameraman de la Fox News a fost ucis, luni, în Ucraina. Autoturismul în care se afla a fost lovit de gloanțe.

Cameramanul Pierre Zakrewski călătorea cu jurnalistul Benjamin Hall care a fost rănit grav.

„Pierre a fost un fotograf din zonele de război care a acoperit aproape toate evenimentele internaționale pentru Fox News din Irak până în Afganistan și Siria”, scrie Mediafax.

Citeste si: Trei jurnaliști au fost uciși, iar mai bine de 30 au fost răniți în Ucraina de la începutul conflictului armat

„Este o zi sfâșietoare pentru Fox News și pentru toți jurnaliștii care își riscă viețile pentru a produce știri”, mai scrie în notă.

Un fotograf american a fost ucis cu câteva zile înainte

Decesul cameramanului s-a produs la câteva zile după ce un fotograf american a fost împușcat într-o suburbie din Kiev.


Conform The Jerusalem Post, jurnalistul american ucis a fost identificat ca fiind Brent Renaud, în vârstă de 51 de ani, cetățean american.

Citeste si: Mesaje anti-război la talk-show-ul unuia dintre cei mai loiali propagandiști ai Kremlinului

„Suntem profund întristați să auzim de moartea lui Brent Renaud. Brent era un realizator de film talentat care a contribuit pentru NYT de-a lungul anilor.

Deși a contribuit în trecut (cel mai recent în 2015), el nu se afla într-o misiune în Ucraina pentru New York Times. Informațiile inițiale care au circulat s-au bazat pe găsirea unei legitimații care fusese emisă cu mai mulți ani în urmă pentru o altă misiune”, a transmis publicația americană.

Cel puțin 35 de jurnaliști au murit în acest conflict

„Cel puţin 35 de jurnalişti au fost victime”  ale

soldaților Federației Ruse, trei dintre aceștia fiind ucişi de la începutul războiului, a anunțat Denisova pe contul său Telegram.

Citeste si: Prima fotografie cu jurnalista rusă Marina Ovsyannikova, după ce a protestat în direct la TV împotriva lui Putin

Mai mulţi jurnalişti au fost răniţi de focurile de armă  „trase în mod deliberat de inamic” a mai precizat Denisova, subliniând că printre aceştia se regăsesc și reprezentanţi ai presei din diferite ţări, printre care Elveţia, Cehia, Danemarca şi Marea Britanie, relatează Agerpres.


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri