Femeia lovită de copac a murit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.
Polițiștii din Măldărești au fost sesizați prin apel la 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un pom a căzut peste o femeie.
Citeste si: Un copac s-a prăbușit peste fetița cântărețului Matteo
Din primele verificări efectiate s-a constatat faptul că un bărbat de 57 de ani se afla împreună cu o femeie de 67 de ani într-o zonă forestieră a localității Oteșani. Aceștia tăiau lemne pentru foc. În timp ce bărbatul tăia copacul, acesta a căzut peste femeia aflată cu el.
Citeste si: Accident cumplit în București. Un tânăr a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul femeii, ulterior cadavrul acesteia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Autoritățile anchetează cazul și au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Un tânăr a intra cu mașina într-un copac
Un accident grav a avut loc în această dimineață pe șoseaua Antiaeriană din București. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu viteză într-un copac ce se afla pe marginea drumului.
Citeste si: Capitala se află sub semnul caniculei. 24 de puncte de prim ajutor au fost puse la dispoziție
Potrivit primelor informații, tânărul se pare că circula cu viteză. Camerele de supraveghere de la o spălătorie din zonă au surprins momentul în care autoturismul condus de tânăr vine cu viteză și intră frontal în copacul de pe marginea drumului.
Citeste si: Anunț ANM de ultim moment: fenomene extreme în țară. Europa este lovită de vreme rea
Tânărul de 26 de ani a rămas încarcerat în mașină și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l scoate din autoturism.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.