Allan Nascimento
Este doliu în lumea sportului după ce luptătorul MMA Allan Nascimento a fost găsit mort la 34 de ani.
Luptătorul brazilian de arte marţiale mixte a decedat în somn, în urma unui atac de cord. Potrivit UFC Brazilia, luptătorul a fost găsit fără suflare luni dimineața.
Allan Nascimento avea centura neagră la jiu-jitsu şi a disputat 29 de lupte ca profesionist, în urma cărora a obținut 22 de victorii. Ultima luptă a avut loc pe 20 iunie, la UFC Vegas 119.
„În această dimineață, luni, 3 august, iubitul nostru luptător la categoria muscă, Allan Nascimento, a fost găsit inconștient după ce a suferit un aparent atac de cord în somn. În ciuda eforturilor echipei medicale, a fost declarat decedat la fața locului.
De-a lungul carierei sale, „Puro Osso” a înregistrat un palmares de 22-7, dintre care 16 victorii au venit prin supunere. Un luptător care se afla la un pas de Top 15, Nascimento era o prezență constantă alături de coechipierii săi ori de câte ori aceștia intrau în ring, având o legătură deosebit de strânsă cu fostul campion la categoria ușoară și actualul deținător al titlului