Un deținut de la Penitenciarul Arad a murit după zile întregi de agonie. Deși suferea de o infecție a creierului, personalul medical l-ar fi tratat cu analgezice
Tânărul deținut a murit după șase zile de agonie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde a ajuns după ce a început să îi fie rău în timp ce era în penitenciar.
Robert Gabriel Bernhardt a fost a fost reținut în 21 mai 2025, împreună cu alte zece persoane, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc. Bărbatul a fost închis la Penitenciarul Timișoara pe 19 iunie 2025, fiind condamnat la 3 ani și 9 luni pentru trafic și consum de droguri. Bărbatul a fost transferat pe 17 iulie la Arad, unde a fost închis în regim de maximă siguranță.
La finalul anului trecut, deținutul începuse să acuze stări de rău general și în special dureri puternice la nivelul capului, spun surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, scrie Gândul.
Citește și: Gabriel a plecat la muncă și a dispărut în Irlanda. Familia nu mai reușește să dea de el de o lună
Bărbatul a fost dus la cabinetul medical și ar fi fost tratat timp de aproximativ două săptămâni doar cu analgezice.
Pentru că îi era din ce în ce mai rău, conducerea penitenciarului a decis ca deținutul să fie transportat la Spitalul Județean Arad, unde a fost internat de urgență la Secția Neurologie, după ce investigațiile medicale au arătat că omul suferea de o infecție la creier, problemă provocoată de o sinuzită netratată.
Bărbatul a fost ținut la terapie intensivă, dar a murit la data de 9 ianuarie 2026. Medicii au încercat să-l resusciteze timp e o oră, dar manevrele nu au dat rezultat. După ce a fost declarat decesul, medicii au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și Poliţia Municipiului Arad.