Un doctor român şochează America. Bărbatul a fost surprins în timp ce-şi otrăvea iubita. Ce s-a întâmplat face înconjurul lumii.
Gestul unui român tulbură America. Neurologul Mircea Morariu a fost arestat, după ce pe numele său au fost aduse acuzaţii grave. Doctorul român este acuzat de otrăvirea iubitei sale, Jenny Schroeder, în vârstă de 57 de ani.
Conform presei de peste Ocean, doctorul de origine română i-ar fi pus femeii medicamente în băutura pe care o consuma într-un restaurant. Un client l-ar fi văzut pe doctor în timp ce punea amestecul în băutură şi a sunat de urgenţă la poliţie.
A vrut să se sinucidă
Doctorul Mircea Murariu a vrut să-şi pună capăt zilelor în momentul în care anchetatorii l-au anunţat că este suspect în acest caz. A luat cel puţin 90 de pastile de Xanax şi a ajuns la spital.
Mircea Murariu se află în prezent într-o închisoare de la West Palm Beach şi aşteaptă ca judecătorii să stabilească o cauţiune.